Concordia Hub Est, primul centru regional din estul României dedicat dialogului dintre mediul de afaceri, autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi mediul universitar şi academic, a fost lansat, joi, la Iaşi, potrivit Agerpres.
Acest nou hub, care are sediul la Iaşi, reuneşte antreprenori şi investitori din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, la care se adaugă mediul de afaceri din Regiunea Sud-Est.
Prin intermediul acestui hub se doreşte consolidarea colaborării dintre mediul de afaceri, autorităţile publice şi intituţiile academice.
Prezentă la eveniment, preşedinta Federaţiei pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri, Mirabela Miron, a declarat presei că pe fondul decalajelor majore dintre regiunile ţării - de la infrastructură la accesul la finanţare şi capital uman - o astfel de platformă regională de colaborare strategică devine un instrument cheie pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare şi accelerare a creşterii economice durabile.
Dialog şi propuneri către primării
Directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Paul Aparaschivei, a subliniat că misiunea principală a hub-ului este consolidarea unei agende favorabile mediului de afaceri, prin dialog constant cu autorităţile locale, centrale şi europene.
"Vorbim despre un flux permanent de dialog şi propuneri către primării, consilii judeţene, Guvern, Parlament, dar şi către instituţiile europene. Aproximativ 70% din legislaţia naţională este influenţată de deciziile de la Bruxelles, iar mediul de afaceri trebuie să fie parte activă a acestui proces", a declarat presei Paul Aparaschivei.
Potenţialul strategic al regiunii în context geopolitic şi economic
La rândul său, Dan Zaharia, manager regional al Concordia Hub Est, a evidenţiat potenţialul strategic al regiunii în context geopolitic şi economic, arătând că Ucraina şi Republica Moldova reprezintă oportunităţi majore pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
"Regiunea poate deveni o placă turnantă, nu un capăt de Europă, în contextul reconstrucţiei Ucrainei. Axele Suceava-Iaşi-Galaţi-Constanţa pot fi poli esenţiali de creştere economică şi reindustrializare, sub umbrela de securitate oferită de UE şi NATO", a răspuns jurnaliştilor Dan Zaharia.
Blocaje structurale şi de mentalitate
La rândul său, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, a atras atenţia asupra blocajelor structurale şi de mentalitate care frânează dezvoltarea estului ţării, menţionând în acest sens ca obstacole reale "lipsa infrastructurii, lipsa gândirii de învingător - greu de construit în judeţele defavorizate precum Vaslui sau Botoşani - dar şi a percepţiei că toate deciziile se iau la Bucureşti".
În opinia sa, dezvoltarea regiunii de Nord Est depinde de identificarea oportunităţilor şi de o planificare mai clară, construirea unei hărţi regionale a investiţiilor şi colaborarea între patronate şi alte asociaţii locale.





























Comentează