Deși poate părea ciudat, cele mai jos relatate s-au întâmplat cu adevărat. O cină memorabilă, desprinsă parcă dintr-un roman de aventuri științifice, a avut loc în 1984, când un grup de cercetători americani a hotărât să guste dintr-un bizon mumificat.
Nu era însă vorba despre orice animal, ci despre Blue Babe, un bizon de stepă (Bison priscus) a cărui existență se întinsese cu 50.000 de ani în urmă, pe câmpiile înghețate ale Alaskăi din timpul Erei Glaciare. Prima sa „viață” a luat sfârșit brusc, răpus de un leu.
Mii de ani, trupul său a zăcut perfect conservat în permafrostul arctic, într-o capsulă de timp înghețată, așteptând o a doua existență. Această a doua „viață” a început în 1979, când niște căutători de aur l-au adus la lumină, predându-l ulterior oamenilor de știință.
Această descoperire a fost un eveniment rar: Blue Babe reprezenta singurul exemplar cunoscut de bizon din Pleistocen scos intact din gheața permafrostului. Chiar și așa, unii cercetători curioși au mers mai departe, transformând o parte din gâtul acestui gigant preistoric într-o tocană inedită.
Evenimentul culinar a avut loc în casa paleontologului Dale Guthrie din Alaska, cel care jucase un rol crucial în recuperarea și studiul bizonului.
Analizele inițiale ale colagenului au estimat vârsta rămășițelor la 36.000 de ani, dar cercetările ulterioare, mai precise, au corectat această cifră la impresionanta vechime de 50.000 de ani.
Condițiile morții și înghețului instantaneu au contribuit la o conservare remarcabilă: țesuturile musculare, împreună cu grăsimea și măduva osoasă, s-au păstrat într-o stare similară cu cea a pastramei de vită.
Mese comemorative
Având la dispoziție o asemenea minune conservată, echipa a decis să urmeze exemplul unor oameni de știință ruși care, în trecut, integraseră fragmente de fosile în mese comemorative.
Astfel, celebrarea muncii taxidermistului Eirik Granqvist, cel care se ocupase de Blue Babe, a devenit ocazia perfectă.
Dale Guthrie a descris momentul: „Pentru a celebra munca taxidermistului Eirik Granqvist asupra lui Blue Babe, am pregătit o cină cu tocană de bizon pentru el și pentru Björn Kurten, care ținea atunci o prelegere ca invitat.
O mică porțiune din gâtul mumiei a fost tăiată cuburi și apoi fiartă într-o oală plină cu supă și legume.” El a continuat: „Am mâncat Blue Babe la cină. Carnea era extrem de veche, dar totuși puțin tare, conferind tocăniței o aromă puternică, inconfundabilă, de Pleistocen.
Nimeni nu ar fi vrut să piardă un asemenea moment istoric.” Întrebat de ce a ales tocana și nu friptura, Guthrie a explicat că ideea de a pregăti o friptură din gât nu suna prea bine, dar cu multe legume și condimente, rezultatul final nu fusese deloc rău, scrie incredibilia.ro.
Cu toate că ingeniozitatea culinară a salvat gustul, conținutul abdomenului bizonului nu a putut fi recuperat, fiindcă se stricase înainte ca animalul să înghețe. În schimb, în zona gâtului lui Blue Babe, cercetătorii au descoperit urme de dinți de leu, o dovadă a atacului fatal.
Tocmai în acea zonă, mușchii s-au răcit brusc, iar la dezgheț, după 50.000 de ani, păreau surprinzător de proaspeți. „Când s-au dezghețat, răspândeau un miros clar de vită, amestecat, într-un mod deloc neplăcut, cu aroma pământului și o vagă notă de ciuperci”, a scris Guthrie.
Aproximativ 12 persoane s-au reunit pe 6 aprilie 1984 pentru a gusta din această tocană de Bison priscus. „Gustul a fost delicios și niciunul dintre noi nu a avut vreo reacție neplăcută după cină”, a concluzionat cercetătorul.
Comentează