Cererea de încuviinţare a executării silite privind titlurile executorii se soluţionează în cel mult şapte zile (Senat)

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-10-2024

Actualizat: 14-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Cererea de încuviinţare a executării silite privind titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, se soluţionează în termen de cel mult şapte zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prevede un amendament la un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, adoptat luni de Senat.

Pronunţarea se poate amâna cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult şapte zile de la pronunţare. Încheierea se comunică din oficiu, de îndată, executorului judecătoresc, precum şi creditorului, potrivit aceluiaşi amendament.

Propunerea legislativă iniţiată de senatorii Robert Cazanciuc (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL) are ca obiect modificarea art. 666 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

"Prezenta iniţiativă îşi propune să contribuie la soluţionarea celor două mari probleme care privesc cetăţenii români şi sistemul judiciar: durata proceselor şi deficitul de personal, ambele afectând calitatea şi încrederea în actul de justiţie", subliniază iniţiatorii în expunerea de motive.

Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri