Cetăţeni din Nepal şi unul din Pakistan, opriţi la ieşirea din ţară spre Serbia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-09-2023

Actualizat: 14-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Poliţiştii de frontieră de la Jimbolia şi Lunga au depistat mai mulţi cetăţeni din Nepal şi unul din Pakistan care au intrat legal pe teritoriul României, dar joi au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

Cinci dintre aceştia au fost depistaţi în timpul unei acţiuni specifice a Poliţiei de Frontieră Timişoara, derulată în sectorul Jimbolia pe linia combaterii migraţiei ilegale, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara transmis, joi, AGERPRES.

Câteva ore mai târziu, poliţişti de frontieră din Sectorul Lunga au depistat pe direcţia localităţii Comloşu Mic, la aproximativ 50 m de frontiera cu Serbia, alţi cinci cetăţeni străini care se deplasau pe jos, pe frontiera verde. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii străini din ambele cazuri sunt nouă din Nepal şi unul din Pakistan şi au vârste cuprinse între 21 de ani şi 39 de ani şi că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

În ambele cazuri, cetăţenii străini au intrat legal în ţară, în baza unor vize de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri