Grupul ceh de utilităţi CEZ a intrat în negocieri exclusive privind potenţiala vânzare a activelor sale din Bulgaria către firma locală Eurohold, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al grupului ceh de utilităţi, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"Am decis începerea unor negocieri exclusive cu Eurohold. Mai avem o ofertă pentru activele din Bulgaria din partea companiei India Power", a precizat purtătorul de cuvânt al CEZ, Alice Horakova, fără a comenta calendarul discuţiilor.
Compania de tip holding Eurohold, care activează în domeniul asigurărilor şi managementului activelor, a confirmat informaţia şi a informat că oferta sa nu are legătură cu alţi ofertanţi şi că va finanţa achiziţia din fonduri proprii precum şi cu sprijinul unor bănci occidentale.
Reprezentanţii Eurohold nu au dat informaţii privind valoarea potenţialei tranzacţii, care include o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei, un trader de energie şi active în domeniul energiei regenerabile.
Preţurile la energie sunt un subiect sensibil în Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, unde în 2013 creşterea facturilor de electricitate a dus la căderea primului guvern condus de Boiko Borissov.
În luna februarie a anului trecut, CEZ a anunţat că a ales oferta depusă de firma bulgară Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără şi o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Contractul dintre CEZ Group şi Inercom a fost semnat la data de 23 februarie 2018, iar preţul tranzacţiei a fost de 326 milioane de euro, potrivit raportului financiar anual publicat în luna martie de CEZ.
Însă, în luna iulie a anului trecut, Autoritatea pentru Protecţia Concurenţei din Bulgaria a decis să blocheze această tranzacţie pe considerentul că ar pune în pericol securitatea energetică a ţării.
Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia.
CEZ negociază vânzarea activelor din Bulgaria companiei locale Eurohold
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

294
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
294

352
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
352

25
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
25

1.481
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.481

28
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
28

1.537
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.537

59
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
59

56
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
56

29
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
29

1.801
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.801

2.200
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.200

16
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
16

3.840
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.840
















Comentează