Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR Cluj și-a găsit antrenor: Urmează să fie prezentat oficial

www.cluju.ro
CFR Cluj

Italianul Andrea Mandorlini se pregăteşte să devină antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, pentru a doua oară în cariera sa, urmând să-l înlocuiască pe fostul internaţional român Dan Petrescu, anunţă mass-media italiană.

Conform site-ului TuttoMercatoWeb, Mandorlini a ajuns la un acord cu oficialii clubului ardelean şi va semna un contract pe un an, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, conform Agerpres.

Tehnicianul italian, în vârstă de 62 de ani, a mai pregătit-o pe CFR Cluj în sezonul 2009-2010, în care a reuşit câştige campionatul, Cupa şi Supercupa României.

În sezonul trecut, Andrea Mandorlini a antrenat formaţia italiană Mantova, care a retrogradat din Serie C după ce a pierdut barajul cu Albinoleffe.

Dan Petrescu s-a despărţit de CFR Cluj, echipă cu care a cucerit cinci titluri de campion al României în trei mandate, urmând să-şi continue cariera de antrenor în Coreea de Sud, la echipa Jeonbuk FC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.