Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciclonul Idai a provocat decesul a cel puțin 19 persoane și a izolat orașul Beira

www.pixabay.com
ciclon

Trecerea ciclonului Idai prin Mozambic a provocat decesul a cel puţin 19 persoane şi a izolat de restul ţării oraşul costier Beira, rămas fără energie electrică, legături telefonice şi aeroport funcţional, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Al patrulea oraş ca mărime din Mozambic şi cei 500.000 de locuitori ai săi au fost afectaţi joi de rafale puternice de vânt, cu viteze estimate la peste 190 de kilometri la oră, şi de ploi torenţiale care au lăsat în urmă străzi şi şosele inundate, acoperişuri smulse şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi. 

Douăzeci şi patru de ore mai târziu, primul bilanţ dat publicităţii de autorităţile locale a indicat cel puţin 19 morţi şi peste 70 de răniţi în provincia Sofala a cărei capitală este Beira, potrivit postului naţional de radio. 

Aeroportul din oraş a fost puternic afectat. "Din păcate, este devastat", a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un reprezentant din cadrul Institutului Naţional pentru Gestionarea Catastrofelor (DMNI). "Luminile care delimitează pistele, echipamentele pentru navigaţie, antenele turnului de control şi turnul în sine au fost distruse", a mai spus el adăugând că ''pista este presărată cu moloz, iar aeronavele garate pe asfalt au fost deteriorate". 

Potrivit acestui responsabil, aeroportul nu ar putea fi redeschis până duminică dimineaţă. 

Întrerupt joi dimineaţă din cauza apropierii ciclonului Idai, traficul aerian intern din Mozambic a rămas suspendat toată ziua de vineri. 

Provincia Sofala şi zonele vecine, Manica şi Inhambane, au rămas, de asemenea, fără energie electrică începând de joi seară, a anunţat compania naţională de electricitate. 

Fără electricitate şi apă, spitalul central din Beira, al doilea ca mărime din ţară, a fost nevoit să suspende intervenţiile chirurgicale. "Condiţiile nu mai permit operarea pacienţilor", a indicat purtătorul de cuvânt al spitalului, Bonifacio Cebola, citat de postul naţional de radio.

Citește și: Cotidianul conservator german Die Welt: 'Teroriştii folosesc internetul pentru atrage atenţia la nivel global asupra acţiunilor lor'

Autorităţile din Maputo au emis cod roşu pentru această regiune în anticiparea sosirii ciclonului Idai şi au ordonat evacuarea populaţiilor cu cel mai ridicat grad de risc. 

Peste 140.000 de sinistraţi 

De la începutul lunii, sistemul depresionar asociat ciclonului Idai, prezentat de meteorologi drept cel mai puternic din ultimii zece ani, a inundat centrul şi nordul ţării sub efectul ploilor diluviene. 

Înainte de sosirea ciclonului Idai, bilanţul acestor inundaţii a ajuns la 66 de morţi, 111 răniţi, 17.000 de persoane strămutate şi peste 140.000 de sinistraţi. 

"Ciclonul Idai a lovit o populaţie aflată deja în dificultate şi, prin urmare, extrem de vulnerabilă. Trecerea sa a agravat şi mai mult suferinţa lor", a declarat Marcoluigi Corsi, reprezentantul UNICEF în Mozambic. 

Potrivit estimărilor sale, până la 600.000 de persoane ar putea fi afectate de ciclon. 

Programul Alimentar Mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (PAM - ONU) a anunţat vineri că a trimis 20 tone de ajutoare şi un elicopter pentru a ajuta persoanele sinistrate. 

Conform prognozelor serviciilor de meteorologie, ploile abundente vor persista până duminică în zona oraşului Beira şi în tot centrul ţării. 

Mozambic este afectat în mod regulat de trecerea cicloanelor care provoacă inundaţii masive, unele dintre acestea cu efecte importante, precum cele din anul 2000, când au condus la 800 de decese, sau din 2015, când au provocat moartea a peste 100 de persoane. 

Ploile recente au afectat, de asemenea, sudul Malawi, unde bilanţul autorităţilor indică 56 de decese, aproape 1 milion de sinistraţi şi peste 80.000 de persoane strămutate. 

Autorităţile locale au instalat în grabă aproximativ 200 de tabere cu corturi pentru a veni în sprijinul victimelor care trăiesc în condiţii precare, ameninţate de malarie, au constatat reporterii AFP. 

Conform meteorologilor, ciclonul Idai s-a format la 4 martie, iniţial ca depresiune tropicală. 

Ca şi în restul Africii de Sud, Mozambic şi Malawi, două dintre cele mai sărace ţări din lume, s-au confruntat timp de multe sezoane cu lungi perioade de secetă, care au alternat cu episoade de precipitaţii devastatoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.