Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse.
Potrivit datelor comunicate, duminică, AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.
"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte", precizează sursa citată.
Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a catalogat incidentul de la Ploieşti drept "unul dintre cele mai abjecte acte posibile".
"Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS: Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?", a scris Vexler pe pagina sa de Facebook.
Cazul cimitirului evreiesc de la Ploiești - Poliția a deschis dosar penal pentru profanare de morminte
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

128
Canicula extremă din vara lui 2026 a "semănat" moarte în Europa. România, printre țările cu cele mai multe victime
128

20
Aproape 10 tone de tutun şi peste 70 milioane de ţigări, capturate de poliţişti în primele nouă luni ale anului
20

2.292
FOTO UPDATE Bloc cu "bulină roșie", în pericol de prăbușire în București. Fisură între două scări / Zeci de familii evacuate
2.292

996
Alexandru Rogobete a vizitat spitalul în care s-au investit 200 de milioane de lei. Mesajul transmis medicilor / FOTO
996

40
Accident mortal cu ATV-ul în Gorj: un bărbat a intrat cu vehiculul într-un stâlp
40

1.032
Gheorghe Piperea atacă administrația lui Ciprian Ciucu: "Bucureştiul, captiv în ambuteiaje în numele înverzirii Europei!"
1.032

61
Polițiști din întreaga lume vin la București. România va găzdui Congresul Mondial IPA
61

6.473
Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa
6.473

72
Ziua Armatei Române: 14 ore de ceremonii militare și religioase în București
72

3.109
Preafericitul Daniel, mesaj după atacul terorist de la de Biserica Ortodoxă Greacă "Sfântul Gheorghe"
3.109

48
Incendiu lângă o benzinărie de pe A1. O dubă a luat foc
48

2.459
TAROM a anunțat că va renunța de astăzi la o rută lansată în 2010
2.459

1.849
Luca Niculescu, mesaj de ultimă oră pentru români: Ce le transmite tinerilor și românilor din Diaspora
1.849
















