Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci migranţi au fost găsiţi într-un TIR printre bidoane cu gem, iar trei pe câmp, la frontiera de vest

Opt migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni, cinci dintre ei fiind descoperiţi într-un TIR care transporta bidoane cu gem, iar trei mergeau pe jos, pe câmp, spre ţara vecină.

TIR-ul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Borş I, fiind condus de un bulgar care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, gem pentru o societate comercială din Rusia, potrivit Agerpres.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, cinci cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, solicitanţi de azil în ţara noastră", a informat, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

În judeţul Arad, trei migranţi au fost prinşi pe câmp, în apropiere de Nădlac, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera, conform Poliţiei de Frontieră Arad. Migranţii sunt din Afganistan şi mergeau pe jos, fiind prinşi la aproximativ o sută de metri de linia de frontieră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni fac cercetări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.