Cine este Adrian Solomon, inițiatorul amendamentului care aruncă bugetul în aer

Autor: Politic Scan

Publicat: 11-11-2015

Actualizat: 11-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Adrian SolomonSalariile tuturor bugetarilor vor fi mărite cu 10% după ce deputații au adoptat un amendament în acest sens. Inițiatorul acestuia este Adrian Solomon, deputat PSD de Vaslui, un politician controversat care de-a lungul timpului s-a remarcat prin relațiile sale apropiate cu personaje interlope și declarații colorate.

Presa locală scrie că Solomon are relații bune cu o retea mafiotă internațională bine organizată, care a dat lovituri de aproape 42 de milioane de dolari unor bănci din SUA si Oman. O parte din acești bani au fost investiți în ștrandul din Bârlad, preluat de șeful Investigațiilor Criminale, comisarul șef Cătălin Ioan Bejinaru Manoilă, din Politia Bârlad, de la Sindicatul „Rulmentul”. Ulterior, cu ajutorul lui Solomon, a primit autorizațiile de funcționare pentru ștrand, afacerea fiind una prin care, potrivit presei locale, erau spălați bani. Mai multe detalii AICI.

Acuzațiile la adresa lui Adrian Solomon au vizat și modul în care a obținut sediul PSD Bârlad. Presa locală scrie că Solomon a pus mâna pe sediul din centrul orașului în urma unor falsuri făcute de către fostul primar al localității, Constantin Constantinescu. Mai multe detalii AICI.

Celebritatea lui Adrian Solomon a venit însă în urma acțiunilor și declarațiilor colorate făcute în fața presei. Cea mai recentă, o declarație din aprilie 2014.

Da, recunosc că sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care acceptă armonia socială și nu are în programul său politic lupta de clasă”.

2012 a fost anul în care Adrian Solomon a fost declarat excentricul de serviciu al presei.  Astfel, în septembrie, când a aflat că senatorul PDL Vasile Pintilie nu va mai candida pentru un nou mandat, a organizat o conferință de presă, la care a venit cu o mătură în doliu. În aprilie 2012 el l-a amenințat pe Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci prim-minstru, că dacă vine în vizită în Bârlad și nu oprește la Primărie „va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro”.

„Şi asta nu-i o ameninţare e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la primărie, să n-ai bunul simţ să suni la primărie înainte că vii”, a completat atunci Solomon.

În aceeași lună aprilie a anului 2012, supărat că senatorul PDL Vasile Pintilie l-a reclamat la Biroul Electoral pentru că ar fi furat startul campaniei pentru locale, deputatul PSD Adrian Solomon i-a cerut adversarului său să renunțe la amenzi și să «îl aresteze sau să îl împuște direct».

Celebră este și primirea în 2007, pe când Solomon era viceprimar al Bârladului, a prim-ministrului de atunci Călin Popescu-Tăriceanu, aflat în vizită în oraș. Enervat de faptul că Tăriceanu nu și-a anunțat vizita în localitate, Adrian Solomon a adus o fanfară pentru a-i cânta acestuia marșuri funebre.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri