Datele se generează în prezent în volume fără precedent şi din surse care nu sunt făcute neapărat pe baza unei strategii, iar pentru a ne raporta la lumea tehnologizată sunt cinci arii pe care fiecare dintre noi ar trebui să le reanalizeze, a declarat, luni, într-o conferinţă, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, conform agerpres.
"Trăim zile în care datele se generează în volume fără precedent şi din surse nu neapărat care sunt făcute în baza unei strategii. Datele vin peste noi şi atunci cum ne aşteptăm noi să beneficiem de ele? Şi pentru că ministerul se numeşte şi al digitalizării, aş vrea să menţionez de la început că misiunea noastră nu e în primul rând de a digitaliza, ci mai degrabă de a asista societatea românească şi administraţia în ceea ce înseamnă transformarea digitală, care înseamnă mai degrabă un nou mod de a ne raporta la lumea tehnologizată. Când spun asta mă gândesc la cinci arii pe care fiecare dintre noi ar trebui să le reviziteze", a afirmat Teleman.
Astfel, a spus ministrul, în primul rând trebuie "revizitat" felul în care se percep clienţii, deoarece, în modelele tradiţionale comunicarea, relaţionarea, tranzacţionarea se făceau unu la unu, însă, în prezent, cetăţenii, contribuabilii, sunt interconectaţi, au un cont pe Instagram, au un cont pe Facebook, sunt în grupuri diferite, deci se poate vorbi mai degrabă despre o reţea.
"Pe de o parte este important să înţelegem cum funcţionează reţelele, pe de altă parte să ne gândim că aceste reţele ne pot furniza date foarte importante din care să extragem idei", a explicat Teleman, la conferinţa "Time for Action: The road to economic development and cooperation. The crucial role of the official statistics", organizată de Institutul Naţional de Statistică.
Acesta a menţionat că alt doilea aspect se referă la competiţia în ceea ce priveşte generarea datele, domeniu unde companiile private sunt cu un pas-doi înaintea statului.
"Hai să spunem că statul poate să creadă că este într-o poziţie de monopol din punctul de vedere al datelor. N-aş spune asta, pentru că avem companii private care generează date, care investesc în algoritmi de inteligenţă artificială...Şi atunci ar putea fi cu un pas sau cu doi paşi înaintea autorităţilor publice, şi cred că lucrul ăsta se şi întâmplă, în a-şi gândi politicile de business, iar autorităţile să rămână în spate şi să nu poată reacţiona sau să nu se poată acorda cu politici pe măsură", a punctat ministrul.
O a treia arie menţionată de Teleman se referă la felul în care folosim datele, în condiţiile în care se generează în cantităţi fără precedent şi volumul acesta va creşte în următorii ani, şi, de aceea este important cum le privim şi ce facem cu ele.
"Sunt câteva principii de strategie de utilizare a datelor pe care noi le-am aştepta din partea Institutului Naţional de Statistică.(...) În primul rând tipurile de date pe care le folosim în produsele pe care le oferim mai departe. Pe lângă datele clasice legate de indicatori pe care Institutul îi cere, sunt raportaţi şi intră deja în produsele standard, au apărut şi alte tipuri de date. De exemplu date legate de comportamentul public. Ce caută oamenii pe Internet? Care sunt cele mai frecvente cuvinte legate de administraţie pe care oamenii le caută? Probabil e un domeniu de interes pentru statistică, dar ar fi foarte util dacă aceste date prelucrate ar ajunge şi la autorităţile publice. Apoi folosirea datelor ca un strat de analiză predictivă. Foarte probabil că în anumite tipuri de produse acest lucru este luat în considerare, dar e foarte, foarte important, mai ales că în unele situaţii rapoartele, produsele, sunt mai degrabă un manual de istorie, pentru că sunt despre lucruri care s-au întâmplat în trecut şi ele nu permit o reacţie rapidă din partea autorităţilor. Poate că tehnologia şi ceea ce o să aducem prin PNRR, respectiv cloud-ul guvernamental, interoperabilitatea, vor servi pentru a scurta aceşti timpi", a mai afirmat Ciprian Teleman.
În opinia sa, un lucru care trebuie să stea la baza strategiei de utilizare a datelor se referă la urmărirea comportamentului, deoarece este mai important ce fac oamenii, decât ce spun oamenii, este mai important ce fac instituţiile decât ce spun instituţiile că fac.
"Un alt principiu, la care contribuim şi noi, ca minister, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, se referă la crearea de poduri, să spunem, între silozurile de date, pentru că această interoperabilitate va ajuta o autoritate publică să producă într-un timp scurt un set de date relevante. Probabil că în momentul de faţă asta durează ceva timp pentru a genera un set de date. (...) În Singapore, de exemplu, obţinerea unui astfel de set de date durează doar trei zile, ceea ce poate asigura o reacţie rapidă", a mai spus ministrul Cercetării.
Referitor la a patra arie care ar trebui revizuită, el a subliniat că aceasta este inovarea, domeniu în care statul nu se poate lăuda că este un campion, în condiţiile în care sunt aplicaţii făcute acum 10 -15 ani şi care au rămas aproape la fel.
"Este modelul tradiţional. Lansezi un produs şi apoi aştepţi până când ai resursele să-l lansezi pe următorul. Numai că, dacă ne uitam pe telefoanele noastre, acolo unde avem iconiţa de Aplle Store sau Google sau unde sunt aplicaţiile vedem un badge cu un număr care de la o zi la alta creşte, aplicaţii care necesită update, deoarece companiile urmăresc comportamentul şi înţeleg ce trebuie să facă pentru a fi competitive. Ori, statul nu are, deocamdată, îndemânarea asta", a precizat Teleman.
În opinia acestuia, al cincilea lucru pe care trebuie să-l "revizităm" este valoarea, modul în care clienţii percep valoarea serviciilor sau produselor ce le sunt oferite, a rapoartelor oferite către autorităţile publice.
"Pentru a avea măsura valorii ar trebui să avem feed-back şi în cazul ăsta orice autoritate, inclusiv INS, trebuie să-şi creeze mecanisme de feed-back din partea celor pe care îi deserveşte pentru a şti dacă valoarea percepută este cea pe care o consideram noi ca fiind", a punctat Teleman.
Ciprian Teleman: Trăim zile în care datele se generează în volume fără precedent
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Vladimir Alexandrescu: Statistica românească, care face parte din Eurostat, este foarte bine cotată
21

1.992
Cum a ajuns `regele ciobanilor` să fenteze UE după condamnarea definitivă pentru evaziune - Și-a interpus părinții bătrîni și fiica în mecanismul infracțional
1.992

2.085
Euro crește din nou și se apropie de un nou prag psihologic. Cursul valutar de referință anunțat pentru marți
2.085

2.515
'Numerarul este sfânt'. Este reacția unui profesor universitar, după recomandarea BCE de a ține bani cash în casă
2.515

3.588
Începe greul pentru `regele ciobanilor` - EPPO l-a dat pe mâna judecătorilor pentru fraudare de fonduri europene de peste 2 milioane de euro
3.588

28
OMV Petrom a finalizat achiziţia participaţiei de 50% într-un proiect solar din Bulgaria
28

34
Radu Hanga: Vedem din nou anunţuri privind companii care încep să vină către Bursă
34

156
Cine va controla Ferrari? O bătălie de familie pentru o avere uriașă zguduie Europa
156

102
România și-a prezentat noile microbuze electrice: au o autonomie cuprinsă între 350 și 500 de km
102

794
Piața construcțiilor rezidențiale dă semne de revenire - ce arată ultimele date INS
794

18
ARMO: Comerţul electronic din România ar urma să ajungă în acest an la 3,5% din PIB şi consolidează poziţia în top 10 UE
18

1.049
Economia reală nu are încredere în Bolojan - Indicele de încredere în economie, cel mai slab trimestru de după pandemie
1.049

96
Majorarea cererii pe piața grâului - Preţurile de export pentru grâul rusesc au crescut pentru a doua săptămână consecutiv
96
Comentează