DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CIRCUL continuă la PNL Timiș: membrii sancționați cer INTERVENȚIA forurilor centrale

PNL siglă

Scandalul din PNL Timiş este departe de a se fi încheiat. Biroul Politic Local ales al PNL Timişoara cere, miercuri, Biroului Politic Judeţean al formaţiunii politice să nu valideze propunerea BPL interimar de excludere a unor membri.

”PNL Timişoara a intrat în cea mai neagră perioadă din existenţei sale. Biroul Politic Local ales îşi exprimă susţinerea în continuare faţă de cei 19 membri care au fost sancţionaţi în data de 13.07.2021 şi se declară profund revoltat de deciziile fără precedent luate de un Birou Politic Local interimar care este contestat la Comisia de Etică şi Arbitraj a PNL. “Noaptea cuţitelor lungi din PNL Timişoara” încalcă grav normele democratice, nu reprezintă un mod de acţiune demn de un partid european şi nu putem fi de acord cu o asemenea manieră de a conduce. Remarcăm că în doar opt luni de la preluarea mandatului interimar, actuala conducere judeţeană a luat măsuri represive împotriva a nu mai puţin de 22 de colegi liberali, practică care trebuie să înceteze de urgenţă”, transmite BPJ ales al PNL Timişoara.

Citește și: pnl-dupa-bataile-de-la-alegerile-din-timisoara-18-membri-au-fost-suspenda_1894214.html">Au început EXECUȚIILE în PNL, după bătăile de la alegerile din Timișoara: 18 membri au fost suspendați, iar președintele urmează să fie și el pedepsit

Liberalii solicită colegilor din Biroul Politic Judeţean să nu valideze aceste propuneri.

”Solicităm Biroului Politic Judeţean interimar să nu valideze un asemenea comportament într-un oraş ca Timişoara şi să nu arunce în derizoriu votul a sute de membri care ţi-au ales în mod statutar şi legal preşedintele şi conducerea locală în data de 3 iulie 2021. Biroul Politic Local ales atâta timp cât nu a fost infirmat de către Curtea de Arbitraj a PNL sau de vreo instanţă de judecată este structura de conducere statutară, iar orice structură paralelă este ilegală. Atragem atenţia Biroului Politic Judeţean interimar că intenţia anunţată de către de Birou Politic Local interimar contestat al PNL Timişoara de modificare a listei cu membri ai partidului este de asemenea o acţiune ilegală. Biroului Politic Local ales al PNL Timişoara face un nou apel la conducerea judeţeană interimară de a opri abuzurile fără precedent la adresa PNL Timişoara, acţiuni care produc daune extrem de grave întregului partid”, mai transmite BPL ales al PNL Timişoara.

Un scandal a izbucnit la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, după ce cele două tabere ale candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles în privinţa delegaţilor. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut suspendarea conferinţei de alegeri şi a părăsit sala alături de candidatul Cosmin Tabără şi cei care îl susţineau pe acesta. Rămaşi în sala de conferinţe, susţinătorii lui Ambruş au format o nouă comisie de organizare a alegerilor şi au continuat şedinţa alegându-l pe acesta în funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Ulterior, Alin Nica a declarat că va face plângeri penale deoarece a dispărut ştampila partidului şi inclusiv ştampila cu semnătura sa şi a ameninţat cu excluderi din partid.

Într-o altă şedinţă a fost numit un nou Birou Politic Judeţean al PNL Timişoara, interimar, care să conducă organizaţia, până când Curtea de Arbitraj a PNL va decide dacă alegerile la PNL Timişoara au fost sau nu staturate.

Marţi, BPL interimar al PNL Timişoara a decis, cu majoritate de voturi, sancţionarea prin suspendarea calităţii de membru al PNL pentru o perioadă de 6 luni pentru 18 membri care au acţionat în repetate rânduri împotriva Statutului PNL şi a deciziei de amânare a alegerilor organizaţiei municipale din 3 iulie 2021. Membrii suspendaţi sunt: Adrian Aldea, Adrian-Răzvan Almăjan, Marius Bâlba, Flavius Bâlba, Cosmin Cocian, Adrian Colhon, Andrei Diaconu, Adrian Faur, Vlad Golumbu, Sorin Iacobici, Cătălin Iapă, Mădălin Gheorghe, Darius Mariş, Cristian Miclăuş, Mirel Pop, Vasile Ruşeţ, Alin Sîrbu, Andrei Săvulescu.

De asemenea, BPL interimar a votat, în unanimitate, propunerea suspendării calităţii de membru pentru Raul Ambruş. Propunerea va fi înaintată către BPJ interimar PNL Timiş, forul de conducere care poate lua această decizie, conform statutului PNL.

Totodată, în cadrul şedinţei BPL interimar a PNL Timişoara s-a stabilit ca, până la desfăşurarea şedinţei statutare a Comitetului de Coordonare Local (CCL) PNL Timişoara, să fie reactualizată baza de membri ai organizaţiei, iar persoanele care nu au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în Timişoara să nu mai fie incluse în convocatorul următor, fiind analizată posibilitatea de a sesiza organele de cercetare pentru fals în declaraţii în cazul celor care au declarat că îndeplinesc condiţiile de mai sus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.