DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CIRCUL din PNL Timiș continuă: Decizia lui Ludovic Orban este ignorată, iar omul său nu poate candida pentru șefia PNL Timișoara

Facebook
Ludovic Orban

Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruş a fost suspendat corect şi statutar, astfel ca acesta nu va mai participa la alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara de sâmbătă, deoarece candidatura sa a fost invalidată. Asta, după ce Ludovic Orban dăduse ordin ca toți membrii excluși și cu cotizația la zi să fie reprimiți.

"Astăzi, în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Curţii de Arbitraj, a fost respinsă, în unanimitate, contestaţia formulată de Raul Ambruş ca nefondată. Acesta a fost invitat să îşi expună punctul de vedere într-o şedinţă şi să depună completări la dosar, dar a refuzat să se prezinte la sediu sau să trimită alte informaţii care i-ar putea susţine plângerea. În lipsa susţinerii probatorii pentru aspectele semnalate de Raul Ambruş, s-a deliberat în baza documentelor existente la dosar şi s-a constatat că nu există temei pentru contestaţia acestuia”, a transmis PNL Timiş, într-un comunicat de presă de vineri seara.

Citește și: Ludovic Orban îl UMILEȘTE pe Alin Nica: TOȚI membrii excluși din PNL Timiș pot VOTA și candida la alegeri

Având în vedere suspendarea corectă şi statutară a lui Raul Ambruş, cu majoritate de voturi, Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor Timişoara a invalidat candidatura acestuia pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Suspendarea lui Raul Ambruş a trecut în CDJ cu 73 de voturi "pentru" şi 8 voturi "împotrivă", în 19 iulie, înainte de emiterea unei completări a regulamentului venită de la nivel central.

"Atât colegii din PNL Timişoara, cât şi cei din PNL Timiş s-au delimitat şi au dezaprobat conduita lui Raul Ambruş, acesta fiind principalul instigator în scandalul alegerilor din 3 iulie 2021, de la PNL Timişoara. PNL Timiş îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea statutului şi a competiţiei democratice în cadrul alegerilor interne, motiv pentru care respinge ferm orice presiune care ar putea afecta buna desfăşurare şi corectitudinea procesului de votare. Statutul PNL este foarte clar cu privire la obţinerea şi păstrarea calităţii de membru într-o organizaţie, precum şi cu privire condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un membru ca să poată vota”, a transmis PNL Timiş.

Raul Ambruş nu a putut fi contactat pentru a transmite un punct de vedere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.