Circulaţia feroviară pe ruta Orşova- Caransebeş se desfășoară pe un fir

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-03-2018

Actualizat: 05-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Mapio.net

Circulaţia feroviară, oprită duminică seară în zona Băile Herculane, după ce mai multe stânci au căzut de pe versanţi pe calea ferată, se desfăşoară luni dimineaţă pe un fir, respectiv pe direcţia Băile Herculane - Orşova, informează news.ro.

Conform Centrului Infotrafic, au fost oprite două trenuri - IR 9556 şi 1693, iar după miezul nopţii s-a deblocat linia 1, respectiv direcţia Băile Herculane - Orşova, râmânând în continuare închisă linia 2, până la eliberarea totală a căii ferate.

De la kilometrul 405+220, pe o distanţă de 50 metri, se circulă cu restricţie de viteză de 10 kilometri la oră.

Circulaţia feroviară a fost oprită, duminică, în jurul orei 23:00, în zona Băile Herculane, pe Magistrala 900, după ce mai multe stânci, cu greutatea totală de aproximativ două tone, au căzut pe calea ferată, blocând ambele fire de mers.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri