DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cîțu cere personalului din DSP să se implice mai mult: Nu mai stați în birouri

Guvernul Romaniei
Florin Citu

Premierul Florin Cîțu le-a cerut, marți, celor din conducerea Direcțiilor de Sănătate Publică să nu mai stea în birouri, ci să meargă în teren.

„Am spus acest lucru și iarna trecută , o spun și acum: mergeți și discutați cu managerii din spitale, verificați că ceea ce vrem noi să implementăm este implementat și în același timp ajutați-i. Dacă au nevoie de resurse, tot ce au nevoie sprijiniți-i, ajutați-i ca să putem să avem în cel mai scurt timp și mai multe paturi în secțiile ATI pentru COVID dar și personalul și medicamentele necesare”, a fost apelul premierului către personalul din DSP.

Totodată, prim-ministrul le-a transmis prefecților din țară că este nevoie și de implicarea lor.

„Aveți o responsabilitate majoră în a verifica și a superviza modul în care sunt aplicate lucrurile pe care le-am solicitat. Important este să avem cât mai rapid personalul și secțiile ATI cu cât mai multe locuri. Am spus 1600, la cum evoluează s-ar putea să avem nevoie de 2000. Faceți un plan prin cae să poată crește rapid numărul de locuri în ATI dacă este nevoie”, a transmis premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.