Preşedintele Comisiei economice din Senat, liberalul Florin Cîţu, a afirmat marţi că banii din Pilonul II de pensii nu sunt ai statului, ci privaţi, ei putând fi lăsaţi moştenire, ceea ce nu se poate întâmpla cu Pilonul I de pensii, informează agerpres.ro.
"Scopul acestei întâlniri a fost acela de a demonta câteva dintre minciunile care circulă astăzi în spaţiul public. În primul rând, prima minciună pe care trebuia să o demontăm este că banii din Pilonul II de pensii sunt banii statului. Nu sunt banii statului. Astăzi aţi văzut clar după discuţia cu administratorii Pilonului II sunt bani privaţi. Ei pot fi lăsaţi moştenire, ceea ce nu se poate întâmpla cu Pilonul I de pensii, unde banii sunt pentru plata pensiilor nesimţite, speciale. Al doilea lucru pe care voiam să-l demonstrăm este cel potrivit căruia nu sunt mai puţin bani în conturile individuale. S-a demonstrat astăzi, şi în cifre, că scăderea contribuţiei de la 5,1 la 3,75% înseamnă mai puţin bani în conturile individuale, adică pensii mai mici pentru toţi cei care aveau conturi la Pilonul II de pensii, generaţia 35-50 de ani, tocmai cei care astăzi susţin greul economiei", a spus Cîţu la Senat după întâlnirea "Analiza pensiilor administrate privat din România - situaţia actuală şi evoluţii" cu reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.
El a adăugat că orice intervenţie asupra Pilonului II de pensii înseamnă "volatilitate pe pieţele financiare, dobânzi mai mari şi costuri mai mari pentru toată lumea".
"În al treilea rând voiam să demonstrăm că orice intervenţie asupra pilonului II de pensii... vă spun în premieră săptămâna viitoare va fi o ordonanţă de urgenţă care va avea o variantă urâtă spre naţionalizarea Pilonului II de pensii ... dar orice intervenţie de acest gen înseamnă volatilitate pe pieţele financiare, înseamnă dobânzi mai mari pentru bugetul statului, înseamnă costuri mai mari pentru toată lumea. Deci oricum ai da-o, ceea ce ne spun ministrul Finanţelor, ministrul Muncii şi în general PSD înseamnă costuri mai mari pentru cei care muncesc astăzi în România doar pentru a plăti nişte pensii pe care ei le-au mărit din pix, nişte pensii speciale. Vorbim de bani privaţi în pilonul II de pensii - 42 de miliarde de lei - asta este de fapt miza despre care se discută astăzi, bani care înseamnă în jur de 5% din PIB pe care vor să îi ia cu japca, să plătească ceea ce ei au promis în campania electorală", a adăugat Cîţu.
Senatorul liberal susţine că "opţionalizarea pentru pilonul II de pensii nu se poate face, pentru că sunt bani privaţi".
"Orice intervenţie asupra acestor bani înseamnă ca cetăţenii să încerce să îşi ia cash-ul, dar banii nu sunt în conturi, în obligaţiuni care finanţează deficitul de stat. Asta înseamnă pe de o parte să vindem obligaţiunile de stat, să luăm cash-ul şi să-l transferăm către pilonul I, ceea ce nu se poate legal astăzi. Poate vor schimba legea şi atunci va fi o naţionalizare. Asta ar da dovadă de prostie, să îţi arunci singur casa în aer. Deja se strâng norii negri asupra economiei României, inflaţie, dobânzi mari, deficit bugetar mare - toate arată că economia României e supraîncălzită şi supraîntinsă. Să încerci singur să îţi arunci casa în aer printr-o volatilitate pe piaţa financiară ar da o dovadă de prostie, ceea ce nu m-ar mira din partea PSD şi ar fi o dovadă publică de prostie", a mai afirmat Cîţu după întâlnirea la care au participat preponderent senatori din opoziţie.
El a mai explicat că "banii din pilonul II de pensii vor fi luaţi şi mutaţi în pilonul I de pensii".
"Este ceea ce am văzut în Polonia şi în Ungaria parţial. Lucrurile acestea s-au întâmplat exact în modelele de ţări pe care le are Liviu Dragnea astăzi. Polonia şi Ungaria, exact acolo s-au întâmplat aceste lucruri. Şi urmează România", a punctat Cîţu.
Senatorul liberal a precizat că a propus săptămâna trecută colegilor din Comisie această întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.
"Colegii de la PSD nu au considerat că este o întâlnire interesantă pentru ei, acum înţeleg de ce pentru că ei deja ştiau deznodământul, ei deja ştiau că pilonul II de pensii va dispărea şi atunci nu vedeau utilitatea acestei discuţii", a menţionat Cîţu.
Cîţu (PNL): Banii din pilonul II de pensii nu sunt ai statului; ei pot fi lăsaţi moştenire
Explorează subiectul
Articole Similare

1.535
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.535

1.588
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.588

5.106
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.106

2.373
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.373

2.808
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.808

1.972
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
1.972

41
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
41

1.049
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.049

799
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
799

1.564
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.564

2.509
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.509

85
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
85

98
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
98

















Comentează