Civilii ucraineni rămân în Azovstal - Nu s-a ajuns la niciun acord de evacuare

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-04-2022

Actualizat: 25-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Niciun acord nu a fost încheiat luni, în a doua zi de Paşte, în vederea deschderii unui culoar umanitar de evacuare a civililor baricadaţi împreună cu militari ucraineni în complexul siderurgic asediat Azovstal, la Mariupol, în sud-extul Ucrainei, anunţă Kievul, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Anunţ în mod oficial şi public că, din nefericire, nu există niciun acord privind un culoar umanitar de la Azovstal azi (luni)”, anunţă într-o postare pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.

Vereşciuk face acest anunţ la puţin timp după ce Rusia a anunţat că urmează să înceteze ostilităţile pentru a permite evacuarea civililor din Mariupol.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri