Comisia Europeană a răspuns eurodeputatului român Andi Cristea (S&D), care ceruse clarificări privind recunoașterea cheltuielilor legate de provocările demografice drept investiții în contextul Pactului de Stabilitate și Creștere.
În răspunsul transmis de vicepreședintele Valdis Dombrovskis, Comisia subliniază că provocările demografice sunt recunoscute oficial și că statele membre pot include în planurile lor investiții și reforme menite să atenueze impactul economic și fiscal al îmbătrânirii populației. Astfel, acestea pot beneficia de o consolidare fiscală mai graduală.
Comisia Europeană menționează că propunerea viitorului cadru financiar multianual (2028-2034) prevede parteneriate adaptate nevoilor statelor membre, inclusiv în privința schimbărilor demografice. În acest sens, sunt evidențiate ca prioritare investițiile în servicii accesibile și de calitate pentru îngrijirea copiilor și a persoanelor vârstnice.
Comisia mai precizează că instrumentul „Demography Toolbox” și coordonarea acțiunilor din acest domeniu sunt gestionate de Comisarul pentru Mediterana, subliniind astfel importanța unei abordări integrate la nivelul Uniunii Europene.
Comisia atrage atenția că astfel de investiții strategice pot avea efecte pozitive directe asupra pieței muncii, contribuind atât la creșterea natalității, cât și la menținerea persoanelor vârstnice active social și economic pentru o perioadă mai lungă.
În contextul preocupărilor exprimate de europarlamentarul Andi Cristea, Comisia Europeană și-a manifestat disponibilitatea de a continua dialogul cu statele membre pentru a asigura că politicile fiscale ale Uniunii sunt adaptate realităților demografice actuale și viitoare. Astfel, Comisia transmite un semnal clar că politicile legate de demografie nu mai pot fi tratate separat de strategiile generale de dezvoltare economică și socială ale statelor membre.
În opinia Comisiei, soluționarea problemelor generate de îmbătrânirea populației necesită investiții pe termen lung și politici coerente la nivel european, care să asigure sustenabilitatea sistemelor sociale și echilibrul financiar al economiilor naționale.
Comentează