Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Claudiu Petrila (FC Rapid) - Trebuie să ne trezim la meciul cu Farul

gsp.ro
claudiu petrila

Fotbalistul echipei FC Rapid, Claudiu Petrila, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să se trezească după eşecurile din ultimele două etape şi să câştige partida cu Farul Constanţa de duminică., potrivit Agerpres.

"Va fi un meci foarte greu, venim după două meciuri în care consider că am jucat bine dar nu am reuşit să câştigăm. Am primit 4 goluri din cauza noastră, iar asta trebuie să corectăm la meciul cu Farul. Trebuie să ne revenim, nu avem de ales. Asta e frumos la fotbal, dacă pierzi un meci, peste 7 zile poţi să câştigi şi să schimbi totul. Trebuie să ne trezim la meciul cu Farul. M-am obişnuit pe Giuleşti, acum atmosfera este foarte încărcată, ca să spun aşa. Noi trebuie să ne ridicăm la nivelul fanilor pentru că ei sunt senzaţionali", a afirmat Petrila.

"Ar fi greşit să spunem că noi suntem favoriţi mâine. Pentru că deşi joacă şi în Conference League, Farul poate să alinieze o echipă foarte bună. Trebuie să fim atenţi la toate detaliile şi să pregătiţi pentru orice. Îi ştim bine pe cei de la Farul, ştim ce joacă. Nu cred că plecările lui Alibec şi Borza o să îi afecteze prea tare. L-au adus deja pe Louis Munteanu, iar în stânga au multe soluţii", a adăugat fotbalistul.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, duminică, de la ora 18:15, pe Stadionul Rapid - Giuleşti, formaţia Farul Constanţa, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.