DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Clubul Fermierilor Români: Agricultura românească alături de cea europeană se află într-un proces profund de schimbare

sfin.ro
irigatii agricultura

Agricultura europeană şi cea românească sunt acum într-un proces profund de transformare sub influenţa unor programe majore de reformă a Politicii Agricole Comune şi aplicarea noului Pact Ecologic European, susţine Clubul Fermierilor Români, care anunţă că lansează proiectul Concorde.

Potrivit unui comunicat remis marţi, aceste provocări se adaugă celor determinate de efectele schimbărilor climatice, criza forţei de muncă, volatilitatea preţurilor, scăderea performanţei capitalurilor şi inputurilor în agricultură, adâncirea inegalităţilor în ponderea veniturilor fermierilor pe lanţul comercial de valorificare a produselor agroalimentare.

"Fermierii performanţi din România trebuie să gestioneze o impredictibilitate crescută în ceea priveşte asigurarea resurselor şi a proceselor în fermă, precum şi pentru valorificarea producţiei. Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agribusiness-ul românesc, în condiţiile secetei pedologice prelungite şi ale crizei sanitare mondiale determinate de pandemia de COVID-19", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români susţin că a rezultat astfel o creştere neobişnuită a numărului incidentelor contractuale în relaţiile dintre participanţii la circuitul economic specific, cum ar fi executarea necorespunzătoare sau chiar neexecutarea la termen şi/sau în condiţiile convenite a obligaţiilor contractuale asumate.

"Cu această ocazie au revenit în discuţie problemele sistemice care au definit relaţiile dintre fermieri, intermediari, traderi şi industria prelucrătoare de produse agricole în ultimii 30 de ani, marcate adesea de lipsă de încredere, pe fondul căreia, profitând de capacitatea financiară disponibilă, comercianţii din avalul circuitului economic au impus fermierilor, nu de puţine ori, clauze contractuale fără precedent sau chiar abuzive, menite să le protejeze interesele economice, inclusiv cele ale unor pierderi disproporţionate şi nelegitime suferite de fermierii de bună-credinţă", consideră Cezar Iulian Gheorghe, expert analist pentru comerţul cu cereale, Clubul Fermierilor Români.

Astfel, lipsa de încredere este amplificată de absenţa informaţiilor permanent actualizate despre părţile contractuale, despre oamenii implicaţi şi despre istoricul şi comportamentul în afaceri al acestora.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români evidenţiază "selectiv o serie de practici comerciale devenite uzuale în relaţia fermieri - traderi, care au contribuit la stabilirea unor poziţii contractuale inegale pentru fermieri şi au generat riscuri majore concretizate în contextul secetei pedologice din 2020".

Aceştia menţionează clauze prin care se declară şi/sau se recunoaşte, în mod nerealist, o negociere inexistentă a contractului, precum şi constituirea de garanţii personale de către administratorul/directorul fermei, pentru executarea obligaţiilor contractuale asumate de societatea cu răspundere limitată/societatea pe acţiuni, după caz, eludându-se, astfel, răspunderea limitată a acestor participanţi la circuitul economic;

Pe listă se mai află drepturi de apreciere şi decizie unilaterală în beneficiul exclusiv al cumpărătorilor/traderilor, fără vreo posibilitate de control de către fermier sau de mediere/arbitraj de către un terţ independent, inclusiv asupra cantităţii şi calităţii mărfii livrate şi, astfel, a preţului sau chiar a datei de plată. De asemenea, a fost menţionată obligaţia de a plăti penalităţi, despăgubiri sau daune-interese, în cuantumuri arbitrare şi cu desconsiderarea atât a principiilor reparării integrale a prejudiciului şi bunei-credinţe, cât şi a cauzelor exoneratoare de răspundere civilă universal recunoscute.

"În acest context, Clubul Fermierilor Români lansează proiectul Concorde adresat fermierilor din România, prin care urmăreşte stabilirea unui sistem de încredere şi de bune practici comerciale, care să permită consolidarea relaţiilor contractuale în piaţa de agribusiness. Din cauza acestor provocări cu care se confruntă fermierii, Clubul Fermierilor Români consideră necesară stabilirea unui dialog coerent pentru regândirea parteneriatului şi refacerea încrederii fermieri - cumpărători / traderi, pentru asigurarea executării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale", a anunţat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Potrivit sursei citate, susţinerea fermierilor pentru Proiectul Concorde va contribui la realizarea unor obiective, care vor fi puse în practică de Clubul Fermierilor Români.

Printre acestea se numără înfiinţarea unui grup de lucru care să preia şi să prelucreze iniţiativele, ideile, opiniile şi sugestiile transmise de fermieri, elaborarea unui ghid de bune practici, crearea unei proceduri de raportare şi verificare a incidentelor în relaţiile contractuale şi elaborarea unui sistem de asigurare a suportului pentru soluţionarea alternativă a disputelor, conform agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.