Cluj-Napoca, scena unui scandal violent: mai multe persoane implicate într-un incident ce a necesitat intervenția mai multor echipaje de poliție și jandarmi

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-10-2024

Actualizat: 28-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un conflict violent a izbucnit duminică, în jurul orei 17.00, pe Calea Dezmirului din Cluj-Napoca, incident ce a necesitat intervenția mai multor echipaje de poliție și jandarmi, informează Poliția Cluj, informează Mediafax.

Mai multe persoane cu vârste între 17 și 50 de ani s-au implicat în bătaie, situație semnalată prin apel la numărul de urgență 112.

Pentru aplanarea conflictului au intervenit polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, forțe speciale din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

„În urma evenimentului, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări, stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun", au comunicat reprezentanții Poliției.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru „lovire sau alte violențe" și „tulburarea liniștii și ordinii publice".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri