Un tânăr de 26 de a fost găsit mort, într-un imobil din Floreşti, iar poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă.
"La data de 22 august a.c., în jurul orei 14.50, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil situat în localitatea Floreşti a fost găsită o persoană decedată. La fata locului echipa de cercetare a identificat cadavrul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din judeţul Maramureş, transportat ulterior la Institutul de Medicină Legală Cluj, în vederea efectuării unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului", se arată într-o informare transmisă, marţi, de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Cluj: Un tânăr de 26 de ani a fost găsit mort într-un imobil din Floreşti
București
9°C
Articole Similare

609
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
609

397
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
397

1.209
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.209

1.025
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.025

636
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
636

42
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
42

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

38
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
38

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

80
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
80

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.312
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.312
















Comentează