Atacantul belgian Romelu Lukaku nu va fi titular în mod sigur în partida naţionalei ţării sale, de duminică, contra Marocului, la CM de fotbal 2022 din Qatar, dar ar putea fi prezent pe banca de rezerve, scrie DPA.
"Din punct de vedere medical, el va putea juca abia de la meciul al treilea din grupă. Dar în prezent se descurcă bine, s-a antrenat cu restul lotului de două ori, vom aştepta să vedem evoluţia sa, vom lua o decizie după ultimul antrenament. Poate va fi pe banca de rezerve, nu ştim, să vedem", a spus selecţionerul Belgiei, Roberto Martinez.
Din cauza accidentărilor, Lukaku (29 ani) a jucat doar cinci meciuri la Inter şi a ratat partida de debut a Belgiei contra Canadei (1-0), miercuri, la CM 2022.
Dacă Belgia obţine victoria contra selecţionatei conduse de Walid Regragui, duminică, în Grupa F, ea va deveni prima selecţionată din istoria Cupei Mondiale care câştigă nouă meciuri consecutive în faza grupelor.
Belgia este neînvinsă în precedentele patru dueluri cu echipe africane la Cupa Mondială (trei victorii şi o remiză), învingând Tunisia cu 5-2 într-o ultimă asemenea înfruntare, la CM 2018 din Rusia.
Duminică 27 noiembrie sunt programate meciurile din etapa a doua, Belgia - Maroc (Al Thumama Stadium - Doha, 15:00) şi Croaţia - Canada (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 18:00).
CM 2022: Belgianul Lukaku ar putea fi pe banca de rezerve în meciul cu Maroc, de duminică
Articole Similare

0
Oţelul Galaţi, după ce Tribunalul Galaţi a dispus la 4 februarie deschiderea procedurii insolvenţei: Decizia a fost suspendată
0

4
Tricolorele la snowboard cross: Kata Mandel - locul 24, Henrietta Bartalis - locul 31
4

13
Athletic Bilbao a primit interzis la transferuri până în 2028
13

34
Europarlamentarii cer reintegrarea ucraineanului Vladislav Heraskevich în competiţia de skeleton de la JO
34

15
Biatlonistul Quentin Fillon Maillet, campion olimpic pentru a patra oară. Poziţiile ocupate de români la 10 km sprint
15

65
Sportivii români care au participat la o competiție în Rusia nu vor fi suspendați
65

31
Schi fond: Johannes Klaebo a egalat recordul de medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă
31

67
Jocurile Olimpice de iarnă - O sportivă depistată pozitiv a primit permisiunea să concureze
67

133
Liga Naţiunilor 2026/2027: România începe grupa în deplasare cu Suedia şi o încheie tot în deplasare, cu Bosnia
133

51
Record în NBA: LeBron James a devenit cel mai în vârstă jucător care a reuşit o triplă-dublă
51

52
F1: Max Verstappen compară monoposturile din 2026 cu 'Formula E cu steroizi'
52

32
Stan Wawrinka şi Stefanos Tsitsipas au pierdut în optimi la Rotterdam
32

61
Jocurile Olimpice de iarnă: Programul de vineri al sportivilor români
61

















Comentează