Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CM 2022: Selecţionerul Suediei, uşurat că a evitat Italia şi Portugalia

twitter
Janne Andersson

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Suediei, Janne Andersson, s-a arătat uşurat că echipa sa a evitat Italia şi Portugalia în barajele pentru Cupa Mondială 2022, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Tragerea la sorţi a repartizat Suedia într-un turneu de patru echipe, din care mai fac parte Cehia, Polonia şi Rusia. În semifinalele barajului, naţionala scandinavă va întâlni Cehia pe 24 martie.

"Va fi un meci greu (cu Cehia - n. r.). Nu i-am studiat în detaliu, dar o vom face, avem destul timp să ne pregătim", a spus Andersson.

"Când nu mai erau decât patru echipe de extras şi Portugalia şi Italia încă nu căzuseră, recunosc că am sperat să jucăm cu Rusia. Rusia şi Polonia sunt însă amândouă mari naţiuni ale fotbalului", a adăugat tehnicianul.

Cele douăsprezece participante la barajele din zona europeană sunt împărţite în trei mini-turnee cu patru echipe, cu semifinale şi finale într-o singură manşă. Câştigătoarele fiecărei căi (A, B şi C, în limbajul UEFA) se vor califica la Cupa Mondială.

Pe 29 martie, învingătoarea semifinalei Rusia - Polonia se va duela pentru un loc la Cupa Mondială cu învingătoarea partidei Suedia - Cehia. Câştigătoarea semifinalei Rusia - Polonia va fi gazdă în finala barajului.

Sub conducerea lui Andersson, Suedia a eliminat Italia în barajul pentru CM 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.