CNAIR impune autovehiculelor comerciale restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui în perioada 24-26 decembrie

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 20-12-2017

Actualizat: 20-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că va impune restricţii de circulaţie autovehiculelor comerciale, în perioada 24-26 decembrie, pe Autostrada Soarelui (A2) şi pe două drumuri naţionale, anunţă NEWS.RO.

Citeşte şi: Se cere INTERVENŢIA preşedintelui Klaus Iohannis pe modificarea Legilor Justiţiei. Protestatarii #REZIST, avertisment DUR pentru parlamentari

Restricţiile se aplică în cazul circulaţiei autovehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.

Astfel, pe A2, traseul Bucureşti (int.A2 cu CB) - Fundulea - Lehliu (int. A2 cu DN3) - Feteşti (int. A2 cu DN3B) - Cernavodă (int. A2 cu DN3) - Murfatlar (int.A2 cu DN3), sunt aplicate restricţii de circulaţie autovehiculelor comerciale cu masa totală mai mare de 3,5 tone.

Pe ambele sensuri, duminică, 24 decembrie, restricţiile sunt valabile în intervalul orar 16.00-22.00. Luni şi marţi, acestea se aplică în intervalul 06.00-22.00.

În cazul celor două drumuri naţionale, restricţiile se aplică autovehiculelor comerciale cu masa totală mai mare de 7,5 tone.

Pe Drumul Naţional 7 (DN7), Piteşti - Râmnicu Vâlcea -Vestem (int DN7 cu DN 1), pe ambele sensuri, restricţiile se aplică duminică (intervalul 16.00-22.00), luni şi marţi (06.00-22.00).

Pe DN39, Agigea (int. DN39 cu DN 39A) - Mangalia (intrare municipiu), sunt aplicate restricţii pe ambele sensuri duminică (16.00-22.00), luni şi marţi (06.00-22.00).

Citeşte şi: Şeful comisiei juridice din Senat, solicitare de ultim moment pentru judecători. Ce le cere Şerban Nicolae magistraţilor .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri