Comandantul Forțelor Unite, generalul locotenent Serhii Naev, consideră că este posibilă o nouă ofensivă a trupelor ruse în Kiev, dar aceștia ar avea nevoie de 2-3 luni de pregătiri, potrivit Pravda Ucraineană.
Întrebat dacă un al doilea atac asupra Kievului este posibil, comandantul ucrainean a afirmat: „Este posibil. Pentru aceasta, este necesar să se creeze forțele corespunzătoare, ceea ce ar dura o anumită perioadă de timp. Este nevoie de 2-3 luni”
Naev a adăugat că Kievul este acum mai bine protejat decât era înainte de începerea invaziei și că populația este mult mai bine instruită cu privire la sarcinile care-i revin într-un asemenea scenariu. El și-a exprimat, de asemenea, opinia că Belarus poate intra în război în Ucraina „când primește comanda din partea Federației Ruse”.
Comandantul a precizat că Ucraina a înființat pozitii defensive pe direcția spre Kiev „în acele locuri în care probabilitatea unui atac al forțelor inamice este cea mai mare”, după analiza primei campanii ruse.
Comentează