Comisia Europeană solicită României să aplice pe deplin normele UE privind precursorii de explozivi

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 15-02-2017

Actualizat: 15-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeană le cere mai multor state membre, inclusiv României, să pună în aplicare pe deplin normele europene privind precursorii de explozivi, termenul-limită fiind de două luni, a anunțat executivul UE într-un comunicat. Avertismentul vizează România, Franța și Cipru. Cele trei state nu au aplicat integral regulamentul UE nr. 98/2013 privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi.

Regulamentul a intrat în vigoare în septembrie 2014 cu scopul de a limita și controla accesul la o serie de produse chimice periculoase ce ar putea fi folosite de teroriști pentru a fabrica explozivi artizanali. ''Ciprul, Franța și România nu au stabilit încă normele necesare de stabilire a sancțiunilor care urmează să fie aplicate în caz de încălcare a regulamentului. Prin urmare, Comisia trimite avize motivate celor trei state membre și le îndeamnă să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sancțiunile sunt puse în aplicare în conformitate cu regulamentul. În plus, Franța și România sunt informate în legatură cu necesitatea de a asigura o difuzare regulată către comercianții cu amănuntul a orientărilor privind precursorii'', se arată în comunicatul Comisiei Europene, conform Agerpres. Cele trei state au la dispoziție două luni pentru a remedia situația.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri