Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană vrea intensificarea screeningului pentru cancer, neglijat în timpul pandemiei de COVID-19

Tion
cancer

Comisia Europeană va propune intensificarea screeningului pentru cancer şi extinderea sa la mai multe tipuri de tumori, după ce aceste examinări s-au diminuat dramatic în timpul pandemiei de coronavirus, au indicat miercuri oficiali de la Bruxelles citaţi de Reuters.

Se estimează că până la 1 milion de bolnavi de cancer din Europa au rămas nediagnosticaţi, în condiţiile neefectuării a circa 100 de milioane de teste de screening, în prima fază a pandemiei, conform datelor UE.

Având în vedere că, drept urmare a pandemiei, numărul de screeninguri a scăzut şi mulţi pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi-au amânat intervenţiile chirurgicale ori chimioterapia, există un risc în creştere ca în următorii 10 ani cancerul să devină cauza numărul 1 a deceselor în Europa, înaintea bolilor circulatorii şi respiratorii, afirmă oficiali ai UE, potrivit Agerpres.

Pentru a contracara acest risc, Comisia Europeană va prezenta pe 21 septembrie noile sale orientări cu privire la screeningul pentru cancer, a precizat într-o întâlnire cu presa comisarul UE pentru sănătate, Stella Kyriakides, în marja unei reuniuni a miniştrilor sănătăţii comunitari desfăşurată la Praga. Actualele orientări au fost elaborate acum aproape 20 de ani, a menţionat ea.

Potrivit unui oficial european, UE va recomanda extinderea screeningului pentru cancerul pulmonar, de prostată şi cel gastric, în prezent recomandările vizând doar cancerul de sân, cel colorectal şi cel cervical, cu obiectivul, neobligatoriu, de a examina până în 2025 cel puţin 90% dintre persoanele în situaţie de risc.

Datele UE arată că tumorile pulmonare sunt cea mai frecventă cauză a mortalităţii în rândul pacienţilor cu cancer, reprezentând circa o cincime din cele 1,3 milioane de decese atribuite cancerului în UE în 2020, înaintea cancerului colorectal, de sân şi pancreatic.

Unul din cele mai răspândite tipuri de cancer este cel de prostată, după cel de sân şi colorectal, mai arată cifrele UE citate de Reuters.

Ratele de screening diferă în rândul ţărilor UE, ajungând însă şi la un minim de 6% din populaţia ţintă pentru cancerul de sân, indică un document al Uniunii Europene, fără a menţiona în ce ţări se înregistrează aceste minime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.