Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor majorează pedepsele pentru braconajul din domeniul piscicol, a anunţat un comunicat al comisiei.
Potrivit sursei citate, deputaţii din Comisia de mediu au dezbătut marţi cinci proiecte de lege şi propuneri legislative privind modificarea şi completarea OUG 23/2008 care reglementează pescuitul şi acvacultura.
Aceste propuneri vizează, pe de-o parte, transpunerea în legislaţia internă a Regulamentului nr. 1380/ 2013 al Parlamentului şi Consiliului European care stabileşte noua politică comună în domeniul pescuitului la nivel comunitar şi pe de altă parte creşterea gradului de absorbţie a Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2010-2020, întărirea rolului administrativ al Agenţiei pentru Pescuit şi Acvacultură şi clarificarea regimului juridic al terenurilor preluate de la Agenţia Domeniilor Statutului, crearea cadrului juridic intern pentru finalizarea şi concesionarea terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole.
Unul din obiectivele politicii comune europene pentru conservarea stocurilor de peşte din perioada 2015-2020 este de a adopta o abordare prudentă care recunoaşte impactul activităţilor umane asupra tuturor componentelor ecosistemului şi a mediului acvatic fragil şi stabilirea unor limite sustenabile de captură care să asigure continuitatea capturilor de peşte pe termen lung.
Astfel, Comisia pentru mediu a respins proiectul de lege care legaliza, în limita a maxim 10% din captură, pescuitul comercial pe râurile interioare, pe Dunăre, în Lunca şi Delta Dunării, reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea şi comercializarea resurselor acvatice vii sub dimensiunea minimă legală.
În acest sens deputaţii au modificat art. 62, lit a) din OUG 23/ 2008, în sensul de a permite pescuitul comercial al peştelui sub dimensiunea minimă legală, reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea şi comercializarea resurselor acvatice vii dacă reprezintă maxim 5% din captură, exclusiv pentru pescuitul la Marea Neagră.
Comisia a respins propunerea legislativă privind suspendarea activităţii de pescuit pe râurile interioare pentru o perioadă limitată de timp în vederea regenerării resurselor acvatice vii. "Plecând de la o realitate incontestabilă privind diminuarea fondului piscicol atât pe râurile interioare, cât şi pe Dunăre, Lunca şi Delta Dunării, precum şi la Marea Neagră ca efect al braconajului, existenta multor specii de peşti fiind periclitată, în special sturionii de pe Dunăre şi Delta, Comisia a hotărât modificarea art. 65, lit. a) în sensul înăspririi regimului sancţionator pentru fapte ce constau în pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice. Dacă pe actuala reglementare aceste fapte reprezintă infracţiuni şi se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, în noua redactare pedepsele au fost majorate de la 3 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a pescui o perioadă cuprinsă între 1 an şi 3 ani. Facem apel la toate instituţiile şi organele statului cu atribuţii de control să ia măsuri în ceea ce priveşte sancţionarea mai fermă şi combaterea acestui flagel care constituie una dintre cele mai grave ameninţări la adresa exploatării durabile a resurselor acvatice vii şi a biodiversităţii' a declarat Remus Borza, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, citat în comunicat.
În aceeaşi şedinţă, Comisia a adoptat şi OUG 85/ 2016 privind modificarea şi completarea OUG 23/ 2008 cu amendamente proprii şi preluate de membrii comisiei de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Ministerul Afacerilor Interne şi Patronatul Peştelui din România.
Comentează