Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Competenții' promovați de USR: Fostul ministru Ioana Mihăilă a lăsat soarta spitalelor pe mâinile unor diletanți

F. P.
Inquam Photos / Octav Ganea
Ioana Mihăilă

Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății de la USR, a numit în consiliile de administrație ale spitalelor un dealer de piese auto, patronul unei agenții imobiliare, patroana unei fabrici de haine, avocați și membri de partid, informează publicația Newsweek.

Pavel Răzvan Radu, patronul unei agenții de consultanță imobiliară, a fost angajat de Ioana Mihăilă pe funcția de consilier personal la Ministerul Sănătății. Pe lângă această funcție a mai fost numit în patru consilii de administrație la spitale din București și Timișoara, dar și în Comitetul de Nominalizare și Renumerare al Unifarm.

În data de 10 iunie 2021, la scurt timp după ce Ioana Mihăilă a preluat funcția de ministru al Sănătății, a fost schimbat Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord. Ministrul a decis ca în CA al spitalului să fie numit Erchian Apseleam, un reprezentant vânzări la firma Auto Pera Invest, care comercializează piese auto.

Radu Zlatianu a candidat pe listele USR pentru un post de consilier local în Sectorul 5. Conform declarației sale de avere depusă în august 2020, nu a declarat nici o sursă de venit din salarii. În schimb, era patron al firmei 360 Implementum Hub SRL, societate cu zero angajați și profit de peste 67.648 lei în anul fiscal 2019. Singurele venituri declarate erau cele ale soției sale. Salvarea pentru Radu Zlatianu a venit din partea ministrului Ioana Mihăilă, care și-a numit colegul de partid în două consilii de administrație: La Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș și Institutul Oncologic Prof. Al.Trestioreanu.

Liviu Pascaru este un alt membru de partid înregimentat la USR Sector 5. A fost numit de colega sa de partid în Consiliul de Administrație al Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie ORL „Dorin Hociota”.

Rozica Diana Constanda a candidat pe listele USR pentru un loc în Consiliul Local Buzău. Pe atunci era juristă fără ocupație. Prin grija ministrului Ioana Mihăilă și-a găsit una: membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Tot ministrul Sănătății a decis să o numească pe avocata Mihaela Cătălina Rădulescu în patru consilii de administrație: la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie ORL Dorin Hociota, Institutul Oncologic Prof. Al.Trestioreanu și Spitalul Universitar de Urgență București.

Avocații Cristian Adrian Ardelean, Ioan Luca Păun și Laurențiu Bogdan Țene au fost numiți fiecare, în câte un consiliu de administrație. Primul la Institutul Național de Neurologie și Boli Cardiovasculare, cel de-al doilea la Spitalul Clinic de Urgență București, iar ultimul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Mariana Kola a menționat în declarațiile de avere că este patroana firmei Pikola Fashion Concept SRL, firmă care se ocupă cu producția de haine. Ministrul Ioana Mihăilă a decis să o numească în două consilii de administrație. La Spitalul Universitar de Urgență București și Institutul Național de Neurologie și Boli Cardiovasculare.

Ana-Maria Iulia Alexe a prins și ea două consilii de administrație la: Spitalul Clinic de Urgență București și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu Rusescu”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.