Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Concert Mendelssohn şi Mozart, în programul stagiunii online a Filarmonicii George Enescu

news.ro
Nicolae Moldoveanu dirijor concert

Filarmonica „George Enescu” transmite vineri, de la ora 19.00, în direct de pe scena Ateneului, un concert dirijat de Adrian Petrescu în care vor fi prezentate compoziţii Mendelssohn şi Mozart, potrivit news.ro.

Solist va fi Rafael Butaru, care va interpreta alături de orchestră Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64, de Felix Mendelssohn. Programul serii cuprinde Uvertura operei „Ruslan şi Ludmila”, de Mihail Glinka, şi Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Felix Mendelssohn (1809 -1847), reprezentant de seamă al romantismului, a influenţat considerabil viaţa muzicală germană timp de două decenii. Pentru vioară, compozitorul a creat mai multe lucrări, dintre care cel mai cunoscut de interpreţi şi de public este Concertul în mi minor, cu nr. de opus 64.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA - Afirmă că ei nu fac parte din organul judiciar și vrea ANULAREA actelor lor în cazul de mare corupție

„Scris în 1844, a avut prima audiţie la 13 martie 1845, la Leipzig. Există în acest concert subtile raporturi tematice între părţi; apoi, după ce prima dintre ele se dispensează de expoziţia orchestrală, cadenţa este plasată nu după repriză, ci înaintea acesteia. Liric şi luminos, acest concert este întruchiparea a însăşi firii lui Mendelssohn”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Concertul va putea fi urmărit pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site, pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube. Concertul va fi transmis vineri seară şi pe pagina de Facebook a Radio România Muzical.

Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fondat şi a dirijat formaţia camerală de suflători de alamă Romanian Brass şi, din 2019, este cadru didactic invitat la catedra de muzică de cameră, secţia Ansamblu de suflatori de alamă de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Citește și: BREAKING Fostul șef DIPI Gelu Oltean și 'prietena' sa, Vanessa, LUNGESC NEJUSTIFICAT dosarul 'Ayahuasca' - Avocat amendat cu o mie de lei pentru trei RECUZĂRI

Violonistul Rafael Butaru, licenţiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, este în prezent concertmaistru al Filarmonicii „George Enescu” (din 2019) şi al Operei Naţionale Bucureşti. De-a lungul carierei sale, a concertat alături de muzicieni de prestigiu precum Marin Cazacu, Dorin Marc, Liviu Prunaru, Răzvan Popovici şi Răzvan Suma. Este numit „Prieten al Fundaţiei Principesa Margareta a României” în cadrul programului naţional „Tinere Talente”, în urma invitaţiei ca lector şi mentor la masterclass-ul de pregătire a tinerilor muzicieni şi membru al juriului în cadrul selecţiei bursierilor din 2015 până în prezent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.