DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de Mozart va fi transmis în direct de la Sala Radio

news.ro
Nicolae Moldoveanu dirijor concert

Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart va fi transmis în direct de la Sala Radio, miercuri, de la ora 19:00., potrivit News.ro.

Evenimentul va fi susţinut de flautistul Matei Ioachimescu şi harpista Maria Bîldea alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta lui Nicolae Moldoveanu.

Prin acesta este marcată a 24-a aniversare a Radio România Muzical, post care va transmite concertul ce va putea fi urmărit şi pe Facebook.

Programul serii include şi Simfonia nr. 5, de Franz Schubert.

Violonist, corepetitor, organist şi dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia şi Melbourne Symphony.

Noi detalii scandaloase despre moartea pacientului de la Craiova: secretarul de stat Andreea Moldovan spune că nu s-a cerut transferul la o altă unitate

Flautistul Matei Ioachimescu a studiat la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena. Artistul susţine o activitate concertistică impresionantă, prezintă programe de succes în Europa şi Asia şi este recunoscut pentru interpretările sale ale repertoriului baroc, dar şi modern, şi pentru proiecte cross-over. Multipremiat şi aplaudat pe scene europene şi japoneze, el a debutat discografic împreună cu pianista Cătălina Butcaru, cu albumul intitulat „Lumière".

Maria Bîldea a fost aplaudată timp de peste 20 de ani alături de Orchestra Naţională a Radioteleviziunii din Grecia şi a înfiinţat, în 1988, prima clasă de harpă la Conservatorul din Salonic, iar în 1992, la Conservatorul din Atena. A cântat cu cele mai mari orchestre din România şi din Grecia, a susţinut recitaluri în Franţa, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA şi a interpretat muzica compusă de Vanghelis pentru „Alexander” (r. Oliver Stone). În prezent, este membră a Orchestrei Naţionale Radio.

Concertul va fi transmis în direct pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - în streaming live pe site-urile radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro, şi pe paginile de Facebook ale Orchestrelor şi Corurilor Radio, Radio România Muzical, Forumului Cultural Austriac şi Ambasadei Elveţiei la Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.