Conducerea clubului de rugby Saracens îi întreabă pe jucători dacă sunt de acord cu amânarea unei părţi a salariilor

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-04-2020

Actualizat: 16-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.abc.net.au

Conducerea clubului de rugby Saracens, campion en titre în Anglia, i-a întrebat pe jucătorii săi cei mai bine plătiţi dacă sunt de acord cu amânarea unei părţi din salariile lor până la începutul sezonului următor, în ideea de a realiza economii pe fondul crizei financiare generate de pandemia de coronavirus, scrie Reuters.

Conform sursei, personalul non-sportiv al clubului a fost trimis în şomaj parţial, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: CTP cere capul lui Marcel Vela: Pentru asta, Costache a plătit cu funcția

Jucătorii care trebuie să se pronunţe în legătură cu întrebarea respectivă sunt cei care câştigă peste 75.000 de lire sterline pe an.

''Înţelegem că acest lucru este foarte greu pentru toată lumea, dar realitatea e că singura cale de a supravieţui acestei situaţii inedite este să facă unele ajustări. Consiliul de administraţie este foarte optimist că este vorba de o situaţie pe termen scurt'', se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Neil Golding.

Citește și: Liderul deputaților PNL, după votul din Parlament: ‘PSD propune practic eliminarea ordonanțelor militare’

Saracens a dominat rugbyul englez în ultima decadă, câştigând cinci titluri naţionale şi devenind de trei ori campioana Europei (2016, 2017, 2019). La sfârşitul lunii ianuarie, Premiership Rugby a anunţat că gruparea a fost depunctată drastic din cauză că nu a respectat plafonul salarial în ultimii patru ani şi va retrograda.

Premiership Rugby, prima ligă valorică din Anglia, a anunţat că va relua competiţia, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, imediat ce va fi posibil iar toţi cei implicaţi vor fi în siguranţă.

Citește și: Avertisment! Consumul de alcool crește riscul de contractare a Covid-19 și înrăutățește efectele bolii

Potrivit directorului general, Darren Childs, se doreşte reînceperea campionatului în cel mai scurt timp posibil, dar în condiţii de totală securitate pentru jucători şi antrenori.

''În urma unei serii de întâlniri constructive cu reprezentanţii cluburilor noastre, dar şi cu ceilalţi parteneri, am decis cu privire la repornirea campionatului imediat cum va fi posibil'', a spus Childs.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri