Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conducerea NATO s-a întâlnit cu autoritățile din Sibiu pentru a stabili condițiile pentru mutarea unei baze militare până la finalul anului 2021

militari armata nato

Conducerea Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) s-a întâlnit luni şi marţi cu reprezentanţii administraţiei locale şi ai mediului privat din Sibiu, cu scopul de a stabili condiţiile optime pentru mutarea structurii militare a NATO în garnizoana Sibiu până la finalul lui 2021, informează un comunicat de presă al Prefecturii, relatează Agerpres.

"La Sibiu au avut loc, pe 1 şi 2 februarie, întâlniri ale conducerii Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) cu reprezentanţi ai instituţiilor din administraţia locală, precum şi din mediul privat din zonă, în vederea identificării elementelor de cooperare şi stabilirii condiţiilor optime necesare dislocării structurii militare a NATO în garnizoana Sibiu, în cursul acestui an. În acest context, comandantul HQ MNC-SE, generalul maior Tomiţă-Cătălin Tomescu, cu sprijinul comandantului Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", generalul de brigadă Ghiţă Bârsan, a avut întrevederi cu prefectul judeţului Sibiu, Mircea Dorin Creţu, cu primarul Astrid Cora Fodor şi cu preşedintele Consiliului judeţean, Daniela Cîmpean, precum şi întâlniri cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Sibiu", anunţă Prefectura Sibiu.

Potrivit sursei citate, "principalele subiecte de interes pe agenda întâlnirilor au vizat aspecte legate de implicaţiile asupra comunităţii locale, din punct de vedere socio-economic, a prezenţei unui comandament NATO, identificarea oportunităţilor de cooperare la nivel local şi stabilirea măsurilor necesare pentru finalizarea lucrărilor la infrastructura corpului şi pentru integrarea cât mai rapidă în comunitatea sibiană atât a personalului militar român şi străin care va încadra funcţii în HQ MNC-SE, cât şi a membrilor familiilor acestora."

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

"În urma întrevederilor avute cu comandantul HQ MNC-SE, generalul maior Tomiţă-Cătălin Tomescu, l-am asigurat de tot sprijinul în vederea integrării în comunitatea sibiană şi în îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare structurii militare a NATO pentru buna funcţionare. Este o bucurie şi o onoare că avem în Sibiu HQ MNC-SE, care este cel mai nou comandament de nivel de corp de armată care face parte din structura de forţe NATO. Comandamentul parcurge în prezent etapele de dezvoltare în vederea atingerii capacităţii operaţionale iniţiale (IOC) potrivit standardelor NATO, pentru a fi în măsură să apere şi să descurajeze orice agresiune la adresa Alianţei în regiune." transmite prefectul judeţului Sibiu, Mircea Dorin Creţu.

Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a aprobat, pe 16 aprilie 2020, constituirea, pe teritoriul României, a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO în garnizoana Sibiu, cu dislocarea temporară a acestei structuri la Bucureşti. România şi-a asumat rolul de naţiune cadru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.