Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conducerea școlii din Constanța, despre elevul care și-a înjunghiat colegul: 'Este liniștit, nu a creat probleme'

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Mihaela Niculae, directorul şcolii din Constanţa unde, miercuri dimineaţa, un elev a fost înţepat cu un cuţit de un coleg, într-o pauză, spune că elevul agresor este unul liniştit, care nu a creat probleme. Ea a precizat că a fost uimită de calmul cu care elevul a acţionat, el păstrându-şi ulterior această stare şi în discuţiile avute cu poliţiştii.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa s-a aflat, miercuri, la Şcoala gimnazială numărul 5, unde se desfăşoară o anchetă după ce un elev de 14 ani a fost înţepat cu un cuţit în coapsă de către un coleg de aceeaşi vârstă.

Inspectorul general al ISJ Constanţa, Sorin Mihai, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că înainte de producerea acelui incident nu a existat o altercaţie fizică sau verbală între elevi.

"În cursul dimineţii de ieri, a avut loc un incident între doi elevi. Nu a existat în prealabil o altercaţie fizică sau verbală, după terminarea pauzei mari, la momentul când se intra în sălile de curs, unul dintre elevi l-a înţepat cu un mic cuţit de bucătărie pe celălalt în pulpa dreaptă, apoi a fugit. Se pare că între ei avusese loc un conflict în urmă cu o lună, din ce mi-a spus până acum, dar ancheta este în desfăşurare, s-au certat pornind de la un joc video. Ieri am luat legătura şi cu IPJ Constanţa, azi vom avea o întâlnire şi vom corobora informaţiile astfel încât să ne facem o imagine clară asupra incidentului”, a spus şeful ISJ.

El a precizat că elevul ascunsese cuţitul folosit la agresiune în buzunarul hainei şi că acesta era mici dimensiuni.

"Cuţitul era de dimensiuni mici, era ascuns în buzunarul hainei. Legea nu permite să avem o percheziţie asupra elevilor, nu avea nimeni cum să realizeze şi să preîntâmpine această situaţie, mai ales că nu a existat în prealabil, în cursul zilei de ieri, nicio altercaţie între ei. Elevul agresor a fost la primele două ore, a stat liniştit şi apoi l-a aşteptat la intrarea în şcoală, e un antreu, unde se află uşa de acces, acolo s-a întâmplat evenimentul”, a explicat Sorin Mihai.

Citește și: PRAF în ochi: MAREA schimbare din ministerul Sănătății înseamnă REDUCEREA numărului de posturi de la 384 la 380

El a menţionat că elevul rănit a primit mai întâi îngrijiri la cabinetul medical al unităţii şcolare, ulterior fiind transportat cu ambulanţa la spital.

"Primele îngrijiri au fost în cabinetul medical care se află la distanţă de 2-3 metri de locul respectiv. Pe hol se aflau profesorul de serviciu, cât şi o îngrijitoare care au acţionat imediat. Doamna directoare a anunţat-o pe doamna dirigintă, pe doamna psiholog, medicul era în clădire, la fel şi asistentul medical, au constatat că rana era superficială, dar în acelaşi timp au contactat şi serviciul 112, solicitând o ambulanţă şi au anunţat Secţia 1 Poliţie”, a mai afirmat inspectorul general.

Directorul unităţii de învăţământ, Mihaela Niculae, a spus, în conferinţa de presă, că cei doi elevi avuseseră un conflict în urmă cu o lună, în afara unităţii de învăţământ, dar că a aflat de acesta şi elevii au desfăşurat apoi activităţi cu psihologul şcolar.

"Am informaţia de la părinţi că a existat un conflict în afara şcolii între cei doi elevi, în luna octombrie, de la un joc online, susţin că şi-ar fi accesat conturile unul altuia şi au luat unul de la altul parolele de acces pe o reţea de socializare. Am intervenit atunci imediat ce am aflat de la părinţi şi am luat măsuri de consiliere a elevilor, s-au desfăşurat activităţi cu psihologul şcolar”, a spus directorul.

Mihaela Niculae a precizat că elevul agresor este unul liniştit, care nu a făcut niciodată probleme.

"“Elevul care a agresat colegul ieri cu un obiect înţepător era un elev foarte liniştit. A venit prin transfer în acest an şcolar la noi din judeţul Tulcea, face parte dintr-o familie din pătura mijlocie socială, are posibilităţi financiare, mama are o meserie onorabilă, o familie de români obişnuiţi. Nu a creat probleme. Într-adevăr, avea probleme de sănătate şi mai lipsea, absenţele lui erau motivate din considerente medicale, dar în niciun caz nu a dat dovada niciodată de agresivitate în spaţiul şcolar. Şi nici celălalt. Probabil că aceste conflicte dintre ei se rezumau în spaţiul şcolii la mici reproşuri, dar în niciun caz violenţă fizică”, a mai spus Mihaela Niculae.

Ea a menţionat că nimic nu anunţa producerea acestui incident.

"Acest elev a venit la şcoală, a fost prezent la ora de fizică, profesoara nu a observat absolut nimic neobişnuit, nu s-a lăudat cum fac ei de obicei că ar avea asupra lor cine ştie ce ieşit din comun, niciun coleg nu a sesizat absolut nimic neobişnuit în comportamentul lui, iar la pauza mare în momentul în care s-a sunat de intrare a aşteptat la intrarea în clădire şi în momentul în care colegul a trecut prin faţa lui se pare că a scos acel obiect şi a înţepat copilul”, a explicat reprezentanta unităţii de învăţământ.

Ea a mai afirmat că elevul agresor nu este prezent joi la şcoală, acasă aflându-se şi elevul rănit.

Mihaela Niculae spune că a fost uimită de calmul cu care elevul a acţionat.

"M-a uimit calmul cu care elevul agresor a acţionat. Ne-a uluit, când i-am povestit psihologului şcolar nu îşi mai găsea cuvintele, nu putea să găsească o explicaţie. Şi-a menţinut această stare de calm, inclusiv în faţa ofiţerilor de poliţie. Nu a avut o explicaţie coerentă, a spus numai că au un conflict de acum o lună pe care l-a soluţionat el cum a crezut de cuviinţă. De la un joc online”, a spus femeia.

După incident, elevul agresor a fugit şi a aruncat cuţitul într-o grădină din apropierea şcolii, iar atunci când poliţiştii au venit le-a arătat acestora locul, a precizat Mihaela Niculae.

Poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi despre faptul că doi elevi ai şcolii gimnaziale numărul 5 din municipiul Constanţa au fost implicaţi într-un conflict.

"Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un minor, de 14 ani, în urma unui conflict mai vechi, a fost agresat, fiind înţepat cu un obiect tăietor înţepător, în coapsa piciorului drept, de către un alt coleg de clasă, în vârstă de 14 ani, în timp ce se aflau în pauză, pe holul şcolii”, spuneau reprezentanţii IPJ, precizând că el a fost înţepat cu un cuţit.

Băiatul a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri de specialitate, stabilind că în urma rănii suferite viaţa nu i-a fost pusă în pericol şi nu a rămas internat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.