Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conferinţele de la Şosea: Iulia Haşdeu va vorbi despre 'Corp şi cultură, romi şi gagii. O poveste despre femei'

www.news.ro
conferintele de la sosea

În seria Conferinţelor de la Şosea, Iulia Haşdeu, antropolog, cercetător la Haute école de travail social de Genève şi Haut école d’art et de design de la Geneva, va vorbi despre "Corp şi cultură, romi şi gagii. O poveste despre femei", luni, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, scrie news.ro.

Imaginea fustelor "ţigăneşti" lungi, ample, cu motive florale colorate, însoţite de basmale ce acoperă cozi împletite, bijuterii strălucitoare şi mişcări languroase, este binecunoscută publicului larg. Parte din repertoriul costumelor de carnaval, prezenţă exotică la spectacolele folclorice din ultimii douăzeci de ani, emblemă a romanităţii mediatice stereotipate, fusta "ţigănească" este, nu mai puţin, elementul material concret de la care Iulia Haşdeu propune să pornim pentru a înţelege viziunea despre corp şi aparenţă a unor romi aşa-zişi "tradiţionali" din România.

În definirea lor, în termeni de psihologie, geografie simbolică, viaţă socială, politică intra şi inter-comunitară, femeile ocupă un rol de maximă importanţă. Ele participă astfel la consacrarea unui ethos rom care se diferenţiază radical de lumea gagiilor (ne-romi). În reafirmarea frontierei dintre "noi" şi "ceilalţi", dintre fantasmă şi realitate, femeile sunt/devin Romnia pentru Romi, dar şi Ţigănci pentru Gagii.

Citește și: Peter Fonda și-a cerut scuze pentru mesajul ' dezgustător şi iresponsabil' despre fiul președintelui Trump

Combinând analiza unor date de teren etnografic desfăşurat în câteva sate de lângă Bucureşti cu analiza iconografică şi cu analiza de reprezentări, metode proprii studiilor culturale şi post-coloniale, conferinţa îşi propune să argumenteze în favoarea ideii următoare: "cultura stă într-o fustă!".

Intrarea este liberă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.