Conflictul Rusia-SUA s-a mutat în spațiu

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 15-05-2014

Actualizat: 15-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Anterior, NASA a anunţat că, în urma crizei din Ucraina, va întrerupe contactele cu Rusia, cu excepţia colaborării în proiectul ISS. Există păreri că această decizie ar putea fi un truc al agenţiei americane pentru a primi mai multe fonduri din partea administraţiei de la Washington.


Acest laborator orbital a fost trimis în spaţiu în anul 1998, iar în luna ianuarie NASA i-a prelungit durata de exploatare până în anul 2024. Acolo îşi desfăşoară activitatea atât astronauţi ruşi, cât şi americani. Dar NASA a sistat în anul 2011 programul de transport al astronauţilor săi către ISS şi de atunci aceştia depind de rachetele ruseşti Soiuz pentru a ajunge la bordul staţiei spaţiale. Pentru fiecare astronaut trimis la bordul ISS, Statele Unite plătesc Rusiei 60 de milioane de dolari.

'Segmentul rus al ISS poate funcţiona independent de cel american. Dar cel american nu poate', a declarat Rogozin, propunând ironic Washingtonului să folosească trambuline pentru a-şi trimite astronauţii în spaţiu.

Pe de altă parte, el a precizat că Rusia nu va mai vinde Statelor Unite motoare pentru rachete ce pot fi folosite la lansarea sateliţilor militari.

După declaraţia lui Rogozin, NASA a emis un comunicat în care afirmă că nu a primit de la Moscova o notificare oficială care să confirme afirmaţiile acestuia şi aminteşte că programele de cooperare spaţială ruso-americane au fost un element de bază al relaţiilor dintre cele două ţări, chiar şi în perioadele cele mai dificile ale Războiului Rece.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri