Poliţia franceză a recurs la gaze lacrimogene pentru a respinge înaintarea protestatarilor mişcării ''Vestele Galbene'' care încercau să se deplaseze către clădirea Parlamentului European din Strasbourg (est) sâmbătă, în cel de-al 25-lea weekend consecutiv de manifestaţii de protest faţă de politicile preşedintelui ţării, Emmanuel Macron, relatează agenţia Reuters potrivit Agerpres.
''Vestele galbene'' au revenit în stradă în întreaga ţară la două zile după ce Macron şi-a prezentat propunerile de politică ce includ reduceri de impozite de circa cinci miliarde de euro ca răspuns la proteste.
Aproximativ două mii de protestatari s-au strâns în apropiere de locul instituţiilor Uniunii Europene din Strasbourg, unde organizatorii au planificat să transforme protestul într-un internaţional defilând în mod simbolic către clădirea Parlamentului European, cu o lună înainte de alegerile europene din mai.
Protestele anterioare ce au avut loc la Strasbourg au fost mai paşnice. De teama violenţelor şi a distrugerii de clădiri publice ce au avut loc uneori în cursul demonstraţiilor, autorităţile franceze au interzis protestele şi au ridicat baricade în împrejurimile Parlamentului European şi ale altor instituţii ale UE. Potrivit unor martori, poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru a respinge înaintarea demonstranţilor. Televiziunea franceză a arătat imagini cu protestatari cu feţele acoperite care aruncau cu pietre şi alte obiecte în forţele de ordine.
La Paris, unde au avut loc în trecut unele dintre cele mai violente proteste, manifestaţia de astăzi a ''Vestelor Galbene'', organizată împreună cu confederaţia sindicală CGT, a fost în general calmă.
Proteste ale mişcării ''Vestele Galbene'' au avut loc de asemenea la Lyon şi Bordeaux. Ministerul francez de Interne a indicat că aproximativ 5.500 de protestatari au luat parte la marşurile ''Vestelor Galbene'' pe cuprinsul Franţei până la ora 12,00 GMT, comparativ cu circa 9.000 în urmă cu o săptămână
Confruntări între poliţie şi protestatarii 'Vestelor Galbene ' la Strasbourg
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.795
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
2.795

52
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
52

3.634
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.634

57
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
57

2.548
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.548

42
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
42

65
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
65

7.331
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.331

51
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
51

76
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
76

43
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
43

1.977
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.977

8.019
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.019
















Comentează