Confruntări violente la o manifestație pro-Gaza, la Bruxelles: poliția folosește gaze lacrimogene și tunuri cu apă

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-05-2024

Actualizat: 30-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Anadolu Ajansı

Poliţia a făcut miercuri uz de tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie la care participau aproximativ 300 de persoane protestând faţă de bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza, în faţa ambasadei Israelului la Bruxelles, a constata un jurnalist al agenţiei France Presse (AFP), potrivit AGERPRES.

Cu o zi înainte, o adunare în acelaşi loc fusese împrăştiată în acelaşi mod, ceea ce a dus la condamnări din partea Amnesty International şi a Ligii pentru Drepturile Omului (LDH).

Manifestanţii, purtând eşarfe tradiţionale kufiya şi fluturând drapele palestiniene, s-au adunat miercuri spre seară în faţa ambasadei situate la Uccle, comună din sudul zonei metropolitane Bruxelles, scandând mai ales "ocupaţia trebuie să înceteze".

Unii dintre ei au aruncat coşuri de gunoi şi proiectile în direcţia poliţiştilor blocând accesul în clădirea diplomatică. Forţele de ordine au dispersat adunarea folosind tunuri de apă şi gaze lacrimogene.

Printre manifestanţi a fost și un grup de indivizi ultraviolenţi, +black blocs+

"Noua manifestaţie ilegală a fost ţinută departe de ambasada Israelului. Printre manifestanţi, un grup de indivizi ultraviolenţi, +black blocs+, au aruncat cu proiectile spre poliţişti şi au încercat să forţeze barajele", a denunţat primarul comunei Uccle, Boris Dillies, pe reţeaua socială X.

Cu o zi înainte, edilul a menţionat o "manifestaţie ilegală" şi "instigarea la ură" pentru a explica intervenţia poliţiei.

Amnesty International a solicitat miercuri o anchetă cu privire la această acţiune a poliţiei, estimând că "absenţa autorizaţiei nu constituie un motiv suficient pentru a pune capăt manifestaţiei, şi cu atât mai puţin pentru a recurge la forţă". De asemenea, LDH a cerut autorităţilor "să respecte dreptul la manifestaţie paşnică şi să garanteze dreptul la exprimare publică al cetăţenilor".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri