Comandantul suprem al forţelor NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, îşi va prezenta săptămâna viitoare "teoria victoriei" cu privire la cea mai bună modalitate de a învinge Rusia, în cazul unui atac din partea acesteia, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Alianţei, citat de AFP.
"Conceptul de victorie al Comandantului suprem al forţelor aliate în Europa este simplu: menţinerea avantajului NATO, ceea ce este conform cu planurile de descurajare şi apărare ale Alianţei şi se sprijină pe acestea", a declarat colonelul Martin O'Donnell, purtător de cuvânt al generalului american.
"Dar, având în vedere un mediu de securitate global instabil şi complex, trebuie să creăm încă de pe acum condiţiile pentru a descuraja orice agresiune şi, dacă este necesar, pentru a învinge în caz de atac", a continuat colonelul O'Donnell, subliniind că acest concept defineşte un cadru care permite tocmai acest lucru.
El a indicat că generalul Grynkewich îşi va dezvolta ideile în cadrul unei conferinţe de securitate care va avea loc la Varşovia lunea viitoare.
Această iniţiativă a celui mai înalt comandant militar vine în contextul în care NATO încearcă să transmită un mesaj Moscovei pentru ca aceasta să pună capăt la ceea ce oficialii occidentali descriu ca fiind o campanie "hibridă" de sabotaje şi ingerinţe care vizează susţinătorii Ucrainei.
În mod tradiţional, NATO îşi protejează cu foarte mare stricteţe planurile de apărare destinate contracarării oricărui atac din partea Rusiei.
Temerile au crescut în ultimele luni, Kremlinul părând să îşi intensifice acţiunile după mai multe incidente intens mediatizate, printre care se numără şi descoperirea unei drone încărcate cu explozibili pe un aeroport german.
Şeful serviciului de informaţii externe al Germaniei a acuzat luni Rusia că îşi intensifică "războiul din umbră" împotriva Germaniei, crescând riscul unui conflict armat.





























Comentează