Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consilierul Patriarhului Daniel face o observație interesantă: 'E de neînțeles cum ne poate fi negat accesul pe o proprietate privată, aparținând Bisericii'

basilica.ro
Ionuț Mavrichi

Pelerinajul de la Iași, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și pelerinajul de la București, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul capitalei, sunt cele două evenimente ale lunii octombrie cu o importanță deosebită pentru ortodocșii români. Însă, ambele au fost interzise de Ludovic Orban, după o decizie luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe care îl prezidează.

Patriarhul Daniel a cerut ridicarea restricțiilor impus pentru că Biserica Ortodoxă Română s-a supus tuturor regulilor și legilor emise de la începutul stării de urgență. Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal, face, într-o intervenție pentru STIRIPESURSE.RO, observație care a scăpat tuturor comentatorilor.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Arhidiaconul Mavrichi, cadru didactic la Facultatea de Teologie, remarcă faptul că o autoritate publică neagă ”accesul pe o proprietate privată, aparținând Bisericii”, atunci când decide că în biserici pot intra doar cetățenii din aceeași localitate. Părintele Mavrichi consideră abuz ceea ce li se întâmplă ortodocșilor, după ultimele decizii ale autorităților.

”Câtă vreme trăim libertatea de a ne bucura de regimul proprietății private, libertate câștigată cu sânge, este de neînțeles cum ne poate fi negat accesul pe o proprietate privată, aparținând Bisericii, de către o autoritate publică.

Citește și: Mâine va fi protest în Capitală: ‘Falimentul bate la ușă! Frica va aduce foamete!’

Dreptul și libertatea de a mă închina potrivit Tradiției Creștine căreia aparțin nu poate fi lezat, negat, decât în condiții de urgență și această suprimare trebuie prevăzută anterior prin lege. Orice este în afara acestui cadru reprezintă un abuz.

Momentul acesta din an este special pentru români. Sunt două pelerinaje care ne definesc identitar. A face din manifestarea aceasta religioasă, fără nici un argument, evenimentul pericol numărul unu, înseamnă a sugera că comunitățile de credință din România sunt periculoase de frecventat. Aceasta în condițiile în care s-au comportat ireproșabil până acum. Orice măsură luată trebuie să fie proporțională cu pericolul vizat, și deopotrivă simetrică cu alte zone sociale similare. Altfel, se constituie în discriminare. Mă întreb sincer ce urmează?”, a precizat, pentru STIRIPESURSE.RO, consilierul Patriarhului Daniel, Ionuț Mavrichi.

Citește și: Informația momentului! Un nou tratament folosit împotriva Covid-19, în spitalele din România! Face minuni pentru pacienții cu forme severe .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.