Consilierul personal al lui Oprescu, trimis în judecată de DNA

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 26-06-2015

Actualizat: 26-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului WIGLER SOLOMON, consilier personal al primarului Municipiului București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (4 acte materiale).

Vezi şi: Oprescu şi-a suspendat consilierul prins de DNA. De la cine a luat acesta mită

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, inculpatul Wigler Solmon, în calitate de consilier personal al primarului general al municipiului București, a pretins, în mai multe rânduri, suma de 230.000 euro și a primit, în mai multe tranșe, suma de 179.000 euro de la un o persoană (martor denunțător) pentru a interveni pe lângă funcționari din aparatul administrativ al primarului general al municipiului București și consilieri din cadrul consiliului general al municipiului București, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora, în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâre. Aceste hotărâri vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarket-uri pe raza municipiului București și acceptarea unei donații de către Primăria municipiului București.

Vezi şi: Oprescu, implicat în Dosarul consilierului. Ce acte suspecte a semnat primarul general/ STENOGRAME

Concret, în perioada anterior menționată, inculpatul a primit suma totală de 179.000 euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective.

În același scop, la data de 28 mai 2015, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul Wigler Solomon în biroul acestuia din urmă aflat în sediul Primăriei municipiului București, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat că, în ședința Consiliului general al municipiului București din ziua respectivă, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donației aferentă unuia dintre proiecte, cât și PUZ - ul pentru unul dintre supermarket-uri.

Vezi şi: Motivare judecători: La Primăria Capitalei șpaga e o obișnuință

În acest context, inculpatul Wigler Solomon a convenit cu martorul denunțător ca, în data de 3 iunie 2015, să-i remită suma de 25.000 euro, urmând ca diferența până la 51.000 euro să o aducă în săptămâna 08-12 iunie 2015.

La data de 3 iunie 2015, inculpatul Wigler Solomon a fost surprins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea suma de 25.000 euro în scopul mai sus menționat.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul WIGLER SOLOMON în legătură cu pretinderea și primirea sumei de 25.000 euro de la martorul denunțător, pe care l-a asigurat că ar avea influență asupra primarul general al municipiului București, în vederea eliberării unei autorizații de construire necesare unei soluții de trafic (sens giratoriu), pentru două supermarket-uri., precum și în legătură cu alte aspecte.

Vezi şi: Sorin Oprescu, despre consilierul arestat de DNA: Ori esti prost, ori esti prost

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura arestului preventiv și măsurile asigurătorii dispuse față de inculpat.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Vezi şi: Deranj mare în PSD după măciuca DNA în casa lui Oprescu

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri