Croaţia nu se va alătura "Consiliului pentru Pace" lansat de preşedintele american Donald Trump, a anunţat miercuri premierul croat Andrej Plenkovic, fără să prezinte motivele care au stat la baza acestei decizii, potrivit AFP.
"După o analiză aprofundată, poziţia guvernului este că în acest stadiu Croaţia nu se va alătura 'Consiliului pentru Pace' din mai multe motive", a declarat Plenkovic în faţa presei, adăugând că nu va face precizări cu privire la respectivele raţiuni.
Guvernul croat indicase anterior că ţara a fost invitată să se alăture structurii prezidate de Donald Trump.
Croaţia, ţară membră a Uniunii Europene, aşteaptă ca UE să-şi armonizeze poziţia în această problemă, a declarat Plenkovic.
Lansat săptămâna trecută de către Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), "Consiliul pentru Pace" a fost iniţial parte a planului american destinat să pună capăt războiului în Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.
Însă ambiţiile sale de a rezolva conflictele din întreaga lume sunt de fapt mult mai vaste, ceea ce, potrivit criticilor săi, o transformă într-o organizaţie rivală Naţiunilor Unite.





























Comentează