Consiliul ştiinţific înfiinţat de Macron: Este 'indispensabilă prelungirea carantinei' în Franţa

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 24-03-2020

Actualizat: 24-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Motion Array

Consiliul ştiinţific asupra crizei cauzate de noul tip de coronavirus, consiliu înfiinţat de preşedintele francez Emmanuel Macron, a estimat marţi drept "indispensabilă prelungirea carantinei" în Franţa peste cele două săptămâni prevăzute iniţial, estimând o durată de "cel puţin şase săptămâni", informează AFP.

"Carantinarea va dura probabil cel puţin şase săptămâni începând de la punerea ei în aplicare" la 17 martie, notează consiliul, estimând de asemenea drept "necesară o înăsprire a carantinei", fără a preciza modalităţile pentru aceasta, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis anunță noi restricții: Ce a fost până acum o recomandare devine o obligație

După punerea în funcţiune a unor măsuri restrictive în Franţa, numeroase voci, în special în rândul medicilor şi specialiştilor, au cerut o carantinare mai strictă, chiar totală, asemeni măsurilor luate în China pentru stăvilirea epidemiei.

"Carantina este acum singura strategie cu adevărat operaţională, alternativa unei politici de depistare la scară mare şi de izolare a persoanelor detectate nefiind deocamdată realizabilă la scară naţională", estimează membrii consiliului.

Citește și: VIDEO: Mărturia înfiorătoare a unui medic: ‘Ni s-a spus ca persoanele de peste 65 de ani trebuie lăsate să moară’

În ceea ce priveşte durata carantinei, ei subliniază că "trei săptămâni (...) sunt necesare doar pentru a obţine o primă estimare a impactului acesteia".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri