Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consultaţiile medicale în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, pot fi acordate şi la distanţă

Europa FM
doctor medic spital

Consultaţiile medicale în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii "conexe" necesare actului medical, realizate pe durata stării de urgenţă, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, prevede decretul prezidenţial privind prelungirea stării de urgenţă emis marţi de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială, pentru suplimentarea personalului implicat direct în activităţi destinate prevenirii şi combaterii pandemiei COVID-19 se pot angaja fără concurs, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal contractual sau funcţionari publici.

Citește și: Un bărbat din Suceava, aflat la cules de sparanghel în Germania a murit

Totodată, actele normative cu valabilitate până la data de 14 aprilie 2020, care privesc acordarea serviciilor medicale, inclusiv îngrijirilor la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi a celor privind programele naţionale de sănătate - preventive şi curative îşi prelungesc aplicabilitatea pe durata stării de urgenţă.

Decretul mai prevede că pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcţii persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.

"Pe durata stării de urgenţă se pot introduce reglementări specifice acestei perioade privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru certificatele de concediu medical de care beneficiază persoanele asigurate în această perioadă, pentru a evita, pe cât posibil, deplasarea persoanelor şi contactul direct între persoane, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID-19", prevede decretul.

Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

De asemenea, pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Acelaşi decret prevede că pe durata stării de urgenţă, prin ordin al ministrului Sănătăţii, se stabilesc programele naţionale de sănătate, acţiunile prioritare şi serviciile medicale destinate prevenirii şi combaterii COVID-19, precum şi activităţile prevăzute în programele naţionale care se suspendă sau, după caz, se limitează doar la cele vitale pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei afectate de alte patologii decât COVID-19.

O altă prevedere se referă la autorizarea prescripţiilor de tratamente "off-label" în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către Comisia de politică a medicamentului din cadrul unităţii sanitare respective.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.