Ludovic Orban a declarat, joi, că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ar trebui redezbătut în comisiile de specialitate și că PNL nu e de acord nu amendamentele formulate de Adrian Solomon, prin care sunt tăiate și pensiile sportivilor sau al oamenilor de cultură.
„Sunt câteva motive pentru care ar trebui dezbătută, în ceea ce ne privește pe noi, suntem categoric împotriva amendamentelor formulate de Adrian Solomon. De exemplu, în ceea ce privește tăierea pensiilor viagere pentru sportivii care au obținut medalii la competiții, olimpiade, campionate mondiale, nu suntem de acord cu tăierea indemnizațiilor de merit pentru oamenii de cultură, pentru academicieni și mai sunt alte câteva categorii. Sigur,a stă urmează să se discute în Parlament. Acest proiect de lege nu este inițiat de guvern și că atare va depinde de poziționarea grupurilor parlamentare”, a spus Ludovic Orban, la Camera de Comerț.
În replică, cei de la PSD susțin că ei și-au anunțat poziția public și vot elimina amendamentul controversat.
”Domnul Orban va trebui să-și găsească alt motiv dacă dorește amânarea dezbaterilor proiectului privind eliminarea pensiilor speciale.
#PSD a afirmat public, încă din decembrie anul trecut, că amendamentul propus în Comisia de Muncă nu reprezintă poziția partidului și că va vota în plen împotriva acestui amendament.
Acum pot vedea și românii cine se opune cu adevărat eliminării pensiilor speciale...”, arată PSD.
Comentează