Coordonatorul organizaţiei caritabile "Operation Sabre" din Marea Britanie, Steve Worrall, fost comandant al Departamentului de Pompieri din Shropshire, a primit, luni, cu ocazia Zilei Naţionale a României, distincţia oficială a judeţului Mureş, "Fibula de la Suseni", potrivit Agerpres.
"Această zi va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai luminoase din viaţa mea (...). Fibula de la Suseni are pentru mine o semnificaţie profundă şi personală. În anul 2019, Sanctitatea Sa Papa Francisc a fost, de asemenea, onorat cu această distincţie de către fostul prefect al judeţului Mureş, domnul Mircea Duşa. Să mă aflu, într-o măsură oricât de mică, în urma unui laureat precum Sfântul Părinte, este cu adevărat copleşitor", a declarat Steve Worrall, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Palatul Culturii din Târgu Mureş.
Prezenţa "Operaţiunii Sabre" în România, a arătat Steve Worrall, nu ar fi fost posibilă fără încrederea acordată de conducerea ISU Mureş, iniţial de către generalul de brigadă Dorin Oltean şi mai apoi de generalul Călin Handrea, dar şi a numeroşilor "oameni buni, modeşti, generoşi şi plini de umanitate".
"Vă mulţumesc fiindcă aţi crezut în scopul nostru, că ne-aţi fost alături în misiunea noastră şi, cel mai important, pentru prietenia voastră continuă şi durabilă. Aceşti voluntari remarcabili, trecuţi şi prezenţi, şi-au oferit timpul, energia şi compasiunea pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili din Transilvania", a subliniat coordonatorul "Operation Sabre".
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, general de brigadă Călin Handrea, cel care a rostit laudatio pentru Steve Worrall, a arătat că l-a întâlnit pe acesta în anul 2012, în timpul primei vizite efectuate de "Operation Sabre" în judeţul Mureş.
"Sub coordonarea lui Steve Worrall, Operation Sabre a desfăşurat peste treizeci de misiuni umanitare în Transilvania şi a devenit una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care a donat autospeciale moderne, echipamente de salvare şi uniforme pompierilor români, oferindu-le acestora posibilitatea de a interveni mai eficient în situaţii de urgenţă. Totuşi, valoarea acestor contribuţii nu se măsoară doar prin cantitatea sau calitatea echipamentelor. Ea este resimţită mai ales prin faptul că aceste resurse sunt folosite astăzi de pompieri voluntari dedicaţi din comunităţi mici şi izolate, oameni care, sprijiniţi şi instruiţi de specialiştii ISU Mureş, intervin prompt pentru a proteja vieţile vecinilor lor. Acest model de colaborare între o organizaţie internaţională, pompieri profesionişti şi echipe de voluntari reprezintă un exemplu de dăruire şi solidaritate în slujba binelui comun", a arătat general de brigadă Călin Handrea.
Operation Sabre nu s-a limitat doar la sfera serviciilor de urgenţă, ci a ajutat numeroase instituţii care adăpostesc persoane vulnerabile,
"Puţini, probabil, ştiu că aceasta nu este prima distincţie acordată lui Steve. Înainte de prima sa vizită în România, în 2012, Steve a organizat şi condus multiple misiuni umanitare în Ungaria şi Bulgaria, cu autospeciale donate în urmă cu peste douăzeci de ani, încă aflate în serviciu, şi cu orfelinate schimbate în bine datorită compasiunii sale. Activitatea sa a fost recunoscută în 2012 de Republica Bulgaria, care i-a conferit distincţia Ordinul Nobil de Onoare şi Curaj. În 2018, regretata Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat Medalia Imperiului Britanic pentru activitatea sa umanitară desfăşurată în Europa de Est, inclusiv în Cehia şi Polonia. Iar mai aproape de noi, ISU Mureş i-a oferit, în 2016, Medalia/Insigna de Merit, clasa a III-a, urmată în 2023 de distincţia Sfântul Ordin al Credinţei şi Unităţii, acordată personal de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop al Albei Iulia", a subliniat Călin Handrea.
Potrivit Ordinului Prefectului judeţului Mureş, Barabási Antal-Szabolcs, nr. 366/25.11.2025, alături de Steve Worrall, în cadrul ceremoniei din acest an de Ziua Naţională au fost acordate distincţiile "Fibula de la Suseni" şi Diplomele de Excelenţă şi preotului romano-catolic Baricz Lajos şi inginerului Mihail Ioan Tomşa.
Baricz Lajos este preot-paroh, poet şi Consilier al Sfântului Scaun, este autorul a peste 100 de cărţi, poezii şi proză, şi este întemeietorul a numeroase organizaţii culturale, religioase şi umanitare.
Cu o carieră dedicată cercetării agricole şi dezvoltării pomiculturii moderne, inginer doctor Mihail Ioan Tomşa este autor a peste 120 de lucrări de specialitate, având o contribuţie esenţială la transformarea şi modernizarea acestui domeniu în judeţul Mureş.
În cadrul ceremoniei de la Palatul Culturii din Târgu Mureş au mai rostit discursuri prefectul judeţului Mureş, Barabási Antal-Szabolcs, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Csibi Attila-Zoltán, şi primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan.






























Comentează