Copaci căzuţi şi zeci de curţi inundate în municipiul Brăila

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 12-06-2022

Actualizat: 12-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Patru copaci au căzut şi zeci de curţi din municipiul Brăila au fost inundate, în urma fenomenelor meteorologice înregistrate la nivelul întregului judeţ, a anunţat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Pompierii intervin cu trei motopompe şi o autospecială pentru evacuarea apei din curţi pe străzile Cazasului, Ion Neculce, Armata Poporului, Octav Băncilă, Ion Creangă şi pe Bulevardul Independenţei. Patru copaci au fost înlăturaţi de pompieri de pe strada Carantinei, Plevnei, Alexandru Lăpuşneanu şi Garofiţei. Nu au fost raportate victime", se arată înr-un comunicat transmis de ISU Brăila, potrivit Agerpres.ro.

În judeţul Brăila a fost în vigoare o atenţionare Cod portocaliu de ploi, descărcări electrice, grindină şi vijelii, pe alocuri cu o viteză a vântului de 75-90 km/h, cantităţile de apă putând depăşi 25 de litri pe metru pătrat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri