Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coralii și mangrovele din Insula Maurițius sunt afectate de mareea neagră provocată de naufragiul petrolierului MV Wakashio

marea neagra

Coralii din Insula Mauriţius nu au fost afectaţi în mod direct de mareea neagră provocată de naufragiul petrolierului MV Wakashio, însă sunt ameninţaţi pe termen lung, la fel ca şi mangrovele, au estimat marţi experţi japonezi, citaţi de AFP, informează Agerpres.

Nava MV Wakashio, operată de compania japoneză Mitsui OSK Lines, a lovit la data de 25 iulie un recif din această insulă din Oceanul Indian. Epava s-a rupt în două, trei săptămâni mai târziu, după o cursă contratimp pentru pomparea combustibilul aflat încă la bord.

Din navă s-au scurs cel puţin 1.000 de tone de combustibil, care au ajuns pe coaste - inclusiv în zone protejate, cu păduri de mangrove şi specii pe cale de dispariţie - şi în apele cristaline, care atrăgeau numeroşi turişti anterior pandemiei de coronavirus.

Experţi japonezi trimişi la faţa locului au explicat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe, că au examinat o duzină de zone marine, aflate la 800 de metri nord-vest de epavă. Ei nu au descoperit pagube la nivelul solului marin şi a recifelor de corali.

Cea mai lungă parte a epavei, curăţată de hidrocarburi petroliere şi resturi, a fost scufundată, luni, la mare adâncime în larg, potrivit autorităţilor, o operaţiune care a durat mai multe zile. Însă, restul navei, pupa înconjurată de suprastructură, au rămas eşuate la locul naufragiului.

Experţii japonezi au notat că resturile minuscule din această epavă cad în mare, întrucât întregul ansamblu se clatină odată cu valurile pe reciful pe care nava a eşuat.

''Dacă această situaţie continuă, acest lucru ar putea pune în pericol coralii şi i-ar putea ucide'', a declarat Noriaki Sakaguchi, specialist în ecosisteme la Agenţia japoneză de cooperare internaţională (JICA).

Iniţiativele pentru îndepărtarea particulelor din navă care au căzut în apă ar risca, la rândul lor, să deterioreze reciful de corali, care este, de asemenea, afectat de corzile barierelor plutitoare instalate contra mareei negre, a adăugat specialistul citat de AFP.

Aşadar, singura soluţie ar fi eliminarea părţii rămase din epava din recif, au concluzionat experţii japonezi.

Petrolul a ajuns la mangrovele aflate de-a lungul coastei, ameninţând să distrugă plantele din aceste arii protejate în următoarele luni, au avertizat experţii.

Curăţarea mangrovelor este o sarcină extrem de complicată deoarece intervenţiile asupra solurilor foarte mobile ale acestora riscă să scufunde petrolul şi mai mult.

Deocamdată, operaţiunile de curăţare se concentrează pe recuperarea algelor şi a altor plante murdărite de scurgerea de petrol şi eşuate pe plaje.

Circumstanţele naufragiului rămân încă neelucidate. Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată luni de agenţia japoneză de presă Kyodo, nava s-ar fi apropiat de coasta Mauriţius pentru a prinde semnal la telefonia mobilă. Totodată, o petrecere aniversară ar fi avut loc la bord cu puţin timp înainte de accident, potrivit aceleiaşi surse, însă nu se cunoaşte dacă la eveniment a participat şi echipajul de serviciu.

Căpitanul navei, de naţionalitate indiană şi adjunctul său din Sri Lanka au fost arestaţi şi inculpaţi săptămâna trecută de justiţia din Mauriţius.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.