Coreea de Nord este pregătită să realizeze un nou test nuclear, a afirmat luni ministrul sud-coreean al apărării, după trei zile de la cel de-al cincilea test efectuat de Phenian, potrivit AFP.
Testul de vineri a fost cel mai puternic realizat până în prezent de regimul nord-coreean. El a fost efectuat la poligonul de la Punggye-ri (nord-estul ţării), unde fuseseră realizate şi celelalte patru teste după 2006.
"Un nou test ar putea fi făcut într-un tunel care porneşte din al doilea tunel sau în al treilea tunel, unde pregătirile sunt terminate", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al ministerului, Moon Sang-Gyun.
El a refuzat să facă mai multe precizări cu privire la aceste suspiciuni, dar a amintit că armata sud-coreeană este total pregătită să răspundă "altor teste nucleare, lansări de rachete sau provocări terestre" al Coreii de Nord.
Citând un responsabil guvernamental neidentificat, agenţia sud-coreeană Yonhap relatase anterior că Coreea de Nord şi-a terminat pregătirile pentru a efectua un nou test nuclear într-un al treilea tunel de la centrul Punggye-ri, o cavitate neutilizată vreodată până acum.
Primul test nuclear nord-coreean a fost realizat în 2006 în primul tunel, iar următoarele patru într-un al doilea tunel.
Într-un comunicat care prezintă testul de vineri drept răspunsul necesar la ameninţarea nucleară americană, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe a anunţat - duminică - că Phenianul şi-ar dezvolta capacitatea sa de descurajare "în calitate şi în cantitate".
Coreea de Nord a afirmat că ar fi testat vineri o ogivă nucleară capabilă să fie montată pe o rachetă. Miniaturizarea încărcăturilor este un aspect-cheie al oricărui program nuclear militar pentru că importanţa unei descurajări nucleare ţine de asemenea de capacitatea de a se proiecta bombe.
În pofida sancţiunilor tot mai dure ale Consiliului de Securitate al ONU împotriva Phenianului, Coreea de Nord a realizat vineri cel mai puternic test nuclear al său. Puterea exploziei a fost estimată la 10 kilotone, adică dublu faţă de cea a dispozitivului testat în ianuarie, în cursul precedentului său test nuclear.
Consiliul de securitate a început vineri negocierea unei noi rezoluţii de sancţiuni împotriva Coreii de Nord, care nu are în agendă dreptul de a dezvolta programe nucleare şi balistice.
În vizită în Japonia, Sung Kim, reprezentant special pentru Coreea de Nord în cadrul Departamentului de Stat, a explicat duminică faptul că Washingtonul şi Tokyo încearcă să obţină din partea comunităţii internaţionale "măsura cea mai puternică posibilă" pentru a riposta Phenianului.
El a lăsat să se înţeleagă de asemenea că ţara sa ar putea adopta noi sancţiuni unilaterale faţă de "comportamentul provocator şi inacceptabil al nord-coreenilor". Responsabilul american este aşteptat în cursul zilei de luni la Seul. AGERPRES
Coreea de Nord se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear, potrivit Seulului
Explorează subiectul
Articole Similare

50
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
50

244
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
244

388
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
388

547
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
547

28
VIDEO Astronauta franceză Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională
28

1.236
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
1.236

682
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
682

224
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
224

1.034
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
1.034

1.072
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
1.072

607
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
607

1.453
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.453

69
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
69

















Comentează